Hassan a venit în România în urmă cu aproape doi ani. Din Irak a plecat cu avionul în Turcia și de acolo a mers pe jos până în România, prin păduri și drumuri lăturalnice, traversând Bulgaria, Serbia și Ungaria.
Acum stă într-un centru de refugiați din Capitală, împreună cu mama lui care l-a urmat anul trecut. Hassan și-ar dori să rămână aici fiindcă „e liniște și pace”.
Visul lui de a ajunge profesor este îngreunat de faptul că a trebuit să ia școala de la zero, cu toate că era în clasa a șaptea când a fugit de invazia din Mosul. În ritmul de acum, băiatul ar putea să își dea Bac-ul abia la 24 de ani.
Mai multe ONG-uri au încercat să îi echivaleze studiile, dar fără succes. A fost înscris în programul „A doua șansă”, care este special pentru tinerii sau adulții care au abandonat școala.
10.000 de copii migranți
Hassan a făcut clasele primare câte doi ani în unul și acum este în clasa a cincea. Din acest moment, trebuie să urmeze ritmul normal, an cu an.
Asta înseamnă că ar absolvi liceul abia peste opt ani de acum. Și-ar dori să învețe mai mult, nu doar câteva ore pe săptămână, așa cum se întâmplă acum. Iar de când s-au închis școlile, primește doar teme pe Classroom și nu are întâlnire cu niciun profesor.
În prezent, 10 mii de copii migranți, asemeni lui Hassan, fie nu au acte de studii, fie nu știu limba română sau au pierdut ani de școală din cauza refugiului dintr-o țară în alta și educația lor este pusă pe pauză, fără un termen limită.
Au fugit în căutarea păcii
Este ora 12.00. Hassan și mama lui ies la o plimbare în parc. Poate vor face și câteva cumpărături. Au două ore pe ceas, așa spune regulamentul centrului de refugiați din Sectorul 2 al Capitalei.
Dacă ar vrea să ajungă la Obor, de exemplu, ar avea emoții că nu se pot întoarce la timp. Să ajungă într-un parc din centru, ar fi imposibil. Așa că plimbarea lor este mereu prin părculețul Lunca Florilor. Câteva alei, două locuri de joacă cu copii gălăgioși și culorile toamnei.
Când a decis să fugă din Mosul, unde locuia, atacurile facțiunilor armate erau la ordinea zilei. Auziseră zvonuri că vor veni peste ei. „Noi ne-am grăbit și am lăsat tot. Am luat doar actele și banii pe care îi aveam, hainele și niște perne și pături ca să avem pe ce dormi”, povestește băiatul în româna pe care a învățat-o destul de repede.
Refugiații primesc cursuri gratuite de limbă. Pentru Hassan nu a fost greu, chiar dacă a trebuit să înceapă cu alfabetul. A învățat în primul rând ca să se poată juca cu copiii români de la centrul Protecției Copilului unde a stat.
În Mosul, Irak, copiii merg la școală printre ruine. 2019. Foto credit: Shutterstock
Fratele n-a vrut, s-a încumetat Hassan
Era iulie, 2016, când familia lui a decis să lase tot. Opt copii și doi adulți, cu câteva bagaje și un gol în suflet, fugind să găsească pacea.
Au ajuns într-o zonă cu populație kurdă, unde nu cunoșteau limba. Atunci au decis ca toți banii pe care îi au să îi dea călăuzelor care aveau să-l ducă doar pe unul dintre ei în Europa. Apoi să îi cheme pe ceilalți.
„La început au vrut să-l trimită pe fratele meu mare, că el s-ar descurca mai bine, dar el nu a vrut să meargă. Eu nu știam cum va fi drumul și am zis că aș vrea să merg eu” Hassan
A plecat împreună cu un unchi și o verișoară. Hassan avea 13 ani și îl aștepta un drum de doi ani spre pace.
„În urma noastră am aflat că au venit și au spart geamurile, ușa și au intrat înăuntru și au luat tot ce era acolo, frigider, televizoare și alte lucruri. Dacă ne găseau în casă, ne omorau”.
Un război fără sfârșit
Pacea e o noțiune abstractă pentru irakieni. Conflictul din Irak a început în anii '80, cu mult înainte ca Hassan să se nască.
Atunci, Irakul a fost implicat într-un conflict cu Iranul, după ascensiunea la putere a lui Sadam Hussein. Au murit un milion de oameni, de ambele părți ale baricadei.
A urmat în 1990 ocuparea Kuweitului de către Irak și atacurile repetate ale trupelor internaționale au dus țara în izolare până în 2003. Atunci SUA și Regatul Unit, împreună cu alte 50 de state partenere, au invadat Irakul și au îndepărtat partidul Ba’ath de la putere.
Acesta continuă însă să dețină și astăzi controlul asupra țării. În prezent, Irakul se confruntă cu o nouă criză, după izbucnirea unui conflict între forțele irakiene și o coaliție condusă de insurgenții islamiști, parte foști ofițeri ai lui Sadam Hussein, grupări salafiste și membrii unor triburi.
Un război pentru care Hassan și familia lui sunt prea mici. „Războiul a omorât mulți oameni care n-au avut nicio vină. Mai ales copii mici… Au fost oameni care au fugit în munți și stăteau acolo, fără mâncare și apă. Alții n-au fost lăsați să plece de autorități. Cine a murit a murit, cine a fugit a fugit”, explică într-o română simplă Hassan. Războiul nici nu are nevoie de multe cuvinte.
Turcia - Bulgaria - Serbia - Ungaria - Timișoara
„Am fost din Irak până în Turcia cu avionul și din Turcia am fost pe jos în Bulgaria. În Bulgaria am stat cam trei săptămâni și de acolo am mers în Serbia și de acolo în Ungaria, unde am stat într-un centru închis cam patru luni. Acolo ne-au spus că dacă nu ne întoarcem înapoi în Serbia o să ne deporteze. Din Serbia am venit la Timișoara, în România”. Aceasta a fost geografia drumului său spre libertate.
Cel mai mult am mers trei zile la rând. Stăteam și ne odihneam doar câteva minute. Cel mai greu era când după un drum dintr-ăsta ne prindea poliția și ne spunea că trebuie să ne întoarcem de unde am venit. Atunci parcă ne dureau picioarele cel mai tare.
Drumul din Turcia în Bulgaria l-a făcut de patru ori și cel din Bulgaria în Serbia de două ori, de exemplu. Când războiul te urmărește ca o umbră, nici nu mai contează unde mergi, dar știi că nu trebuie să te oprești.
Îl întreb de pericolele de pe traseul clandestin: „Mergeam prin munți, nu am văzut vreun pericol, nu am văzut animale sălbatice în pădure.”
Destinație finală: România
Când a ajuns în România avea deja 15 ani jumate, din care doi i-a petrecut pe drum. A stat într-un centru de refugiați din Timișoara și apoi a ajuns într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din București. A făcut cerere să își aducă unul dintre părinți, atât i s-a permis. Mama lui, Baida, a ajuns în octombrie anul trecut în România și de două luni locuiesc împreună la centrul din Sectorul 2.
Și aici a început să se adapteze și să învețe. Continuarea mâine, în Școala 9.
