Cu doar câteva săptămâni în urmă, să fi spus „liceu cu profil agricol” lângă mine, singura mea reacție ar fi fost o licărire îndepărtată, din vremea când mama, profesoară la un colegiu tehnic, era într-o comisie de Bacalaureat din Botoșani, iar eu am străbătut jumătate de oraș ca să dau de Liceul Agroindustrial, unde se petrecea acțiunea. Țin minte că mi s-a părut o excursie fascinantă, plină de obstacole, la capătul căreia am reușit să găsesc destinația și m-am simțit importantă. Atât. Bine, am primit și pateuri, recunosc.
Când am avut însă ocazia de a discuta cu directorul Colegiului pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din Prejmer, județul Brașov, am fost încântată. M-a fascinat mereu profilul tehnologic și am regretat că nu am avut abilitățile necesare pentru a mă înscrie într-un liceu sau colegiu reprezentativ, cu toate că sunt încă nedumerită de succesiunea de modificări ale statutului și titulaturii acestor școli.
Singurul meu regret a fost că discuția noastră s-a desfășurat (cum altfel decât) pe Zoom. Mi-aș fi dorit să pot vedea cu proprii ochi mai ales centrul veterinar, unde elevii care au ales specializările Tehnician veterinar sau Tehnician veterinar pentru animale de companie au acces la clinica veterinară modernă și la ferma didactică.
În videclipul de mai jos, o lecție online experimentală, îl puteți vedea și voi pe interlocutorul nostru.
De când există liceul sub această formă și care este rolul dumneavoastră?
Liceul, în forma sau locația actuală, datează din 1988. Prima generație a început cursurile în 1989. Purtăm denumirea de colegiu de aproape 20 de ani, și este un titlu care se susține cu multă muncă și efort. O dată la patru ani se evaluează fiecare unitate de învățământ, în vederea păstrării denumirii. În școală, mă ocup de tot ce înseamnă administrare educațională, administrarea bazei materiale. Dar, mai presus de toate, pot spune că iubesc școala aceasta.
Cred într-un învățământ agricol pentru că văd, în fiecare zi, ce înseamnă confortul adus dimineața de cana de cafea și felia unsă cu unt și miere. Toate au trecut prin mâna unui agricultor. Nu trebuie să uităm că agricultura merge mână în mână cu protecția și conservarea mediului. În mentalul nostru colectiv, valorile sunt în dezordine, iar învățământul tehnologic suferă.
În accepțiunea generală, învățământul agricol e asemuit cu agricultura de dinainte de colectivizare. În perioada socialistă, în care agricultura cunoștea o dezvoltare pe principii științifice, ajunsesem să deținem vârful de tehnologie. În anii ´80-´85, în România se făcea agricultură la nivelul general de atunci. Apoi, pe alocuri, am evoluat sau am regresat. Ideea că te duci „la coada vacii” este acum departe de ce înseamnă un fermier școlit cum trebuie, susținut. Meseria îi asigură un venit constant și suficient, cât să se simtă bine pentru că face un ban.
Pe mine mă interesează ca fermierul sau agricultorul să aibă abilități practice, să aibă acel fler al gospodarului care se uită la cer și spune că astăzi plouă. E adevărat, nu neglijăm nici partea de tehnologie - se poate uita, la fel de bine, pe un site meteo. Îl pregătim bine în școală, îl ajutăm în antreprenoriat și îi asigurăm un confort al vieții.
Vă numărați printre absolvenții colegiului pe care acum îl administrați. Cum vi se pare că s-a schimbat de-a lungul timpului?
Sunt deja 20 de ani de când am absolvit liceul. Când am dat eu examen de admitere erau patru candidați pe loc.
Am venit aici împotriva dorinței familiei. Ei nu aveau nimic împotriva agriculturii. Dar tata era inginer, mama economistă, iar fratele meu urma o facultate în domeniul științelor inginerești. Nu prea mă potriveam profilului familial, dar am zis că vreau să mă fac medic veterinar.
Aveam o mătușă în Brașov, directoare, care mi-a zis să mă duc să-mi retrag dosarul și să vin la liceul administrat de ea. Nu am făcut-o. Mie îmi plăceau animalele, îmi plăcea biologia. Când am intrat la facultate, visam să fiu medic veterinar în IAS (n. red. Întreprinderile agricole de stat au fost unități administrative din perioada României socialiste, în care statul era proprietar al pământului și al utilajelor). Până am absolvit, nu mai erau nici IAS-urile, iar efectivele de vaci au scăzut vertiginos.
Evoluția școlii a fost în pas cu societatea. Echipa din această școală a fost receptivă. Nu suntem unde ar trebui să fim, dacă ne comparăm cu Danemarca sau Olanda. Ne-am concentrat pe alinierea la standardele în educație stabilite prin curriculum.
Avem un manual, folosit și pentru Olimpiade, în care, la momentul editării, o anumită afecțiune nu se trata, iar astăzi se vindecă în 95% dintre cazuri. Îi spunem copilului să învețe pentru teste din ce predăm, iar la Olimpiade să țină cont de manual, pentru că baremul se face după el. Sunt sincope care ne consumă multă energie.
Noi, la Prejmer, am pus accent pe tot ce înseamnă practică. Nu întotdeauna avem tehnologia de ultimă oră, dar vrem să oferim măcar elementele de bază. Avem brutărie proprie și urmează să deschidem o carmangerie proprie. La începutul anului școlar vom lansa „Salamul 9B” și „Cârnatul 11 C”. Ne-am gândit cum să creăm o competiție între clase, pentru că încercăm să-i formăm pe copii să înțeleagă rolul și rostul muncii. Puțină competiție nu a stricat nimănui..
Cum ați reușit să obțineți toate dotările despre care ne povestiți?
Parte din bani au venit din proiecte. Școala noastră a fost școală PHARE. Reabilitarea clădirilor și o parte din infrastructură au fost finanțe prin Inspectoratul Județean sau din alte fonduri. Nu ne-au ajuns banii niciodată și nu ne ajung nici acum. Facem lucrurile cu mult efort și cu o serie de concesii.
Nu de puține ori am scos bani din buzunar, nu de puține ori am făcut chetă în cancelarie. Livada didactică, de exemplu, le aparține profesorilor și elevilor. Vreo 700 de pomi i-am cumpărat cu banii strânși de la profesori, elevi, părinți, personalul școlii. Lucrările le-am făcut prin sponsorizarea unui coleg care dispunea de utilaje. Ne-am gospodărit, altfel lucrurile ar fi stagnat.
Pentru a face un lucru cât de mic ai nevoie de maldăre de hârtii, nemaivorbind de procedurile pentru a le trimite, în vederea pornirii unei livezi, nu extensivă cum am făcut noi, ci intensivă, cu tehnologie actuală, cu palisare, cu sistem antigrindină.
Cum funcționează relația cu antreprenorii locali și cum se desfășoară colaborările cu aceștia?
În 99% dintre cazuri, avem relații foarte bune cu mediul de afaceri brașovean. Mă refer, cu certitudine, la tot județul, pentru că avem copiii din toate zonele, ba chiar și din alte județe: din Covasna, din Bacău. Lucrăm bine cu agenții economici, care sunt cu toții receptivi. Avem și clase de învățământ dual. Acolo, selecția se face cu implicarea agentului economic. Pe dual, însă, problema întâmpinată de noi, în agricultură, este că nu avem antreprenori mari. O companie care nu își permite să susțină o grupă de dual formată din zece elevi. Tot ce am dezvoltat noi pe dual în zonă au fost grupe de maxim cinci elevi pe agent economic. Excepția o constituie industria alimentară, cu grupe de 10 și 14 pentru procesarea produselor lactate. În rest, la agricultură vorbim de câte doi, trei, poate patru într-o companie. Este greu pentru firmă să asigure un învățământ dual, pentru că trebuie să le ofere elevilor tutorat. De la școală noi nu putem trimite elevul și profesorul. Agentul economic ar trebui să vină cu partea de tutorat.
Totuși, mi se pare că prinde contur, încet-încet, și învățământul dual, care poate fi o soluție pentru penuria de forță de muncă.
Care sunt cele mai mari curiozități ale copiilor sau ale părinților când vor să vină la un liceu ca al dumneavoastră? Ce vor să știe: cât de greu este, ce vor ieși copiii, câți bani vor lua?
Am vorbit cândva, într-o emisiune, despre pasiuni și despre ce poți face la liceul nostru ca să ți le urmez.
În pauză, am întrebat-o pe o doamnă dacă și-ar da copilul la Prejmer. Iar ea mi-a înșirat contra-argumente, dintre care niciunul nu-l viza pe copil. Dacă mi-ar fi pomenit despre dorința copilului, mi-ar fi închis gura. În schimb, mi-a spus că e prea departe, că luăm locul nu știu cui. Nu despre asta este vorba. Când vorbești despre viața unui copil, vorbești despre el. Poate vrea să fie pădurar, să umble pe munți, să vâneze, așa că dă-l la un liceu silvic.
Mai sunt și părinți care studiază cu atenție activitatea noastră, mai ales pe profil veterinar, pentru că este punctul nostru forte. Marea majoritate a întrebărilor sunt legate de chestiuni administrative: cum arată căminul, care este ultima medie de intrare. Entuziasm general nu prea am văzut, cu toate că avem și copii care ne vizitează din clasele a V-a, a VI-a, iar părinții cedează dorinței lor.
Apreciez și profesorii de gimnaziu care reușesc să-i motiveze pe copii.
Absolvirea unui liceu tehnologic nu-ți îngrădește posibilitatea de a te dezvolta. Ai terminat liceul aici, poți să mergi la o facultate de Finanțe-Bănci. Noi avem absolvenți de profil veterinar care termină psihopedagogie, mecanică auto etc. Să luăm exemplul Olandei. Acolo, nu intră oricine la un liceu cu profil agricol. Trebuie să ai și teren, și medie bună. La noi, toată lumea vrea să fie licențiată, nemaivorbind de mastere și doctorate.
Cum este relația cu elevii?
Din martie încoace, oricând mă duc la școală mi se pare trist fără ei. Îmi lipsesc și copiii de top, și „derbedeii”. La noi, toți termină studiile liceale pentru care au venit. Am avut situații în care unii au ajuns aici pentru că așa i-a repartizat calculatorul și s-au orientat spre științele agricole, pentru că au descoperit în timpul liceului că le place. Am avut și reversul medaliei, când au venit copii pasionați, apoi și-au dat seama că nu era cum credeau ei. Și în mediul universitar abandonul școlar în primul an este între 18 și 30%. În orice clasă sunt copii obișnuiți, motivați sau pasionați. De aceea avem și rezultate bune la concursuri. Lucrurile sunt frumoase și avem avantajul că mulți dintre copiii noștri provin din mediul rural, unde se dezvoltă un bun-simț și o politețe aparte.
Cum credeți că vor funcționa lucrurile din septembrie? Aveți un stil de învățământ bazat pe practică, iar orele ar putea fi dificil de proiectat. Se poate rezolva pe zoom partea practică?
Sincer să fiu, nu sunt sigur ce se va întâmpla. Cert este că noi îi vrem pe copii și pe profesori în siguranță. Cu toate acestea, nu neg că noi ne dorim să ne întoarcem la școală. Învățământul online este un lucru foarte bun, dar are limite. Ar trebui făcut gradual, etapizat și aplicat doar unde se poate. Poate deveni un stil de educație complementar. Poate veni să ajute, poate veni și să compenseze, în anumite situații. Dar să înlocuiască învățământul clasic, în școală, nici nu poate fi vorba.
Ne-am aliniat și noi, toți copiii au conturi, dar nu e la fel. Meseria asta nu se poate face decât față în față. Să te filmezi făcând flotări și să-ți dau notă la sport... nu știu ce să spun. Sau să te filmezi acasă, frământând aluatul, fără să te corecteze nimeni, nu e suficient. Copiii au nevoie de interacțiuni: să meargă la școală, cu autobuzul, să stea de vorbă, să se pregătească, să aibă o rutină.
O colegă îmi spunea că nu știe cum să predea lecțiile cu mască, pentru că are astm. I-am zis că îi poate duce pe copii în câmp. Suntem la un de profil agricol. Își scoate masca, ține lecția la distanța recomandată, iar copiii sunt, la rândul lor, distanțați la doi metri unul de altul
Vă amintiți cu o plăcere deosebită de un eveniment din istoria recentă a liceului?
Îmi vine în minte un proiect desfășurat cu organizația World Vision, când am fost plecați o săptămână la Criț, unde au ei o fermă. Pe lângă partea de tabără, ne-am distrat și ne-am jucat. A fost foarte fain. Îmi place ideea de școală agricolă, îmi place suflul școlii. Îmi amintesc cu plăcere de fiecare etapă de dezvoltare. Odată, am făcut o cezariană de urgență pe o cățelușă, dar un elev a sesizat că un cățel încă mișcă. L-am scos din coș și, împreună cu o colegă, l-am reanimat.
Asemenea momente au încărcătură. N-aș putea fi director sau profesor într-o școală teoretică. Când văd acum perii plini, merii, prunii, animalele din curte, mi se par lucruri care nu pot fi cuantificate, dar care îmi aduc o stare de mulțumire.
Noi, la Prejmer, acordăm o atenție extraordinară copiilor. Am promovat anul acesta învățământul dual pentru calificarea Agroturism. Acești copii vor fi, în fiecare săptămână, câte o zi la practică într-o pensiune, toate amplasate în niște locuri de-a dreptul idilice. Școala trebuie să cioplească fiecare elev, ca la final să iasă ceva bun. Din lemn faci și cruce, din lemn faci și sabie.
Doctor Flavius Mihai Foica
- îmbină activitatea de director de colegiu (Prejmer) cu cea de preot paroh (Buzăiel)
- este doctor în științe medicale la USAMV „Ion Ionescu de la Brad”, Iași
- licențiat atât în Teologie, cât și în Medicină Veterinară
- absolvent al colegiului pe care îl administrează, promoția 2001
- pasionat de teologie, gastronomie și echitație
