Povestea africanului premiat cu „Nobelul în arhitectură”, care face școli din lut. „Poți construi o sală de clasă într-o săptămână”

Povestea africanului premiat cu „Nobelul în arhitectură”, care face școli din lut. „Poți construi o sală de clasă într-o săptămână”

În vârstă de 56 de ani, arhitectul african Diébédo Francis Kéré are o poveste impresionantă. Este primul laureat de culoare al Premiului Pritzker 2022, considerat Nobelul în arhitectură. Prima sa clădire construită a fost chiar școala de la el din sat. Astăzi, pe lângă marile proiecte pe care le-a făcut în toată lumea, construiește școală după școală pe tot continentul african, unde zeci de milioane de copii nu învață fiindcă fie nu au unde, fie sunt prea săraci. 

17.04.2022

de Adelina Mărăcine. FOTO EPA

Diébédo Francis Kéré a crescut într-un sat mic din Burkina Faso, fără electricitate, fără apă curată, fără transport public și fără unități de învățământ. Întors acasă din Berlin, unde studia arhitectura, primul lucru pe care l-a făcut a fost să construiască o școală, scrie Fast Company. 

În luna martie, arhitectul în vârstă de 56 de ani a fost distins cu Premiul Pritzker, considerat Nobelul în arhitectură. El a devenit, astfel, primul arhitect de culoare care a primit cel mai râvnit premiu din industrie. 

„Este de necrezut”, a spus Kéré din biroul său de la Berlin, în momentul în care a aflat că el este câștigătorul. „Nu ştiu cum s-au întâmplat toate acestea. În primul rând, sunt fericit şi copleşit, dar premiul aduce şi o mare responsabilitate. Viaţa mea nu va fi mai uşoară”, a spus el.   

Construiește cu resurse minime

Kéré este recunoscut pentru faptul că a reușit să creeze o serie de şcoli şi unităţi medicale în Africa, construite de comunităţile locale cu un minim de resurse. Adesea cu pereţi din cărămizi de lut, umbrite de acoperişuri mari, suprapuse, din metal ondulat, clădirile sale sunt adaptate elegant climatului lor arid - fie în Mali, Togo, Kenya, Mozambic sau Sudan - folosind răcirea naturală pentru a evita nevoia de aer condiţionat, notează The Guardian. 

Dar viața lui Kéré n-a fost, de fapt, niciodată ușoară, după cum însuși mărturisește. „Nu vreau să vorbesc despre rasism în mod direct”, a mai spus el, „dar acesta este un domeniu în care ai nevoie de multe resurse. Chiar trebuie să fii puternic şi să fii norocos, deoarece competiţiile nu sunt întotdeauna atât de deschise. Sper ca tinerii din Africa să mă vadă şi să ştie că aceasta este o cale posibilă şi pentru ei”, a transmis arhitectul.  

Distincția îl așază pe Kéré alături de arhitecți celebri precum Zaha Hadid, Oscar Niemeyer, I.M. Pei, Norman Foster și Tadao Ando.

Diébédo Francis Kéré a studiat arhitectura la Technische Universität din Berlin, unde a absolvit în 2004. Nu-și terminase încă studiile când s-a întors în Gando, satul său natal, și a construit prima școală care a existat vreodată acolo.  Prima școală din sat a fost și prima sa clădire construită. 

Diébédo Francis Kéré

Foto: EPA

„Când faci parte dintr-o comunitate, ai o datorie față de acea comunitate”, mai spune arhitectul. 

Kéré a știut dintotdeauna că vrea să construiască o școală în satul lui, dar nu voia să aștepte să-și termine studiile și să avanseze în carieră, notează Fast Company. 

„Nu-mi place această sintagmă - «a da înapoi»”, spune el. „«A da înapoi» înseamnă că trebuie să aștepți să devii foarte bogat. De ce ar trebui să așteptăm? De ce să nu ne folosim talentul încă de la început?”, a adăugat arhitectul african.  

„Am crescut într-o comunitate în care nu exista o grădiniță, dar în care comunitatea era familia ta” 

Școlile din chirpici sunt o șansă pentru mii de copii

Școala primară din Gando a fost deschisă în 2001. Clădirea simplă, dar foarte practică, din cărămidă de lut, i-a adus lui Kéré Premiul „Aga Khan” pentru arhitectură. De atunci, a proiectat alte șase școli în toată Africa -  de la o grădiniță și o școală primară în Tete, Mozambic, până la Burkina Institute of Technology din Koudougou, oraș din Burkina Faso. 

De asemenea, în satul său natal, a construit o serie de case din chirpici pentru a atrage mai mulți profesori calificați în zonă, iar acum lucrează la o bibliotecă cu un acoperiș din țigle realizate local, care au fost tăiate în jumătate pentru a permite luminii naturale să intre în clădire. 

Concentrarea lui pe școli vine din pură necesitate, mărturisește arhitectul în vârstă de 56 de ani. „Dacă vii dintr-un loc unde nu există școli, de acolo începi”, mai spune bărbatul. 

N-a fost nicio surpriză că prima sa clădire construită în sat, - o școală primară, a crescut nivelul de educație în sat. Atât de mulți copii s-au înscris la Școala Primară Gando, încât, doi ani mai târziu, Kéré a fost nevoit să se întoarcă în sat pentru a extinde clădirea. Acum, aceasta este în formă de L și are patru clase suplimentare. 

În apropiere de școala primară, Kéré mai lucrează acum la construirea unui liceu, dispus în jurul unei curți centrale. „Îți arată că există o mare nevoie (n.r. de școli)”, spune el despre rețeaua de școli din provincia Boulgou, unde se află satul Gando.

Lutul, cel mai folosit material 

Kéré a ales lutul ca material principal, în toate cele trei școli din Gando, din simplul motiv că el se găsește din abundență și este folosit în mod tradițional pentru a construi case în regiune. 

Pentru Școala Primară Gando, cu o treime din bugetul său, arhitectul a cumpărat un utilaj de 20.000 de dolari care face cărămizi comprimate din lut. Arhitectul a inițiat și o fundație care-i poartă numele, pentru a strânge și restul de bani. 

„Mașinăria funcționează și astăzi”, spune Kere. 

Pereții liceului, care va fi finalizat în curând, sunt construitți dintr-un amestec de lut, ciment și agregat de construcție. „Beneficiul acestei tehnici este că poți construi o sală de clasă într-o săptămână”, spune Kéré. Dacă i-ar fi construit din cărămizi, i-ar fi luat trei luni, explică el.  

Ca răspuns la peisajul arid și climatul aspru al Africii, Kéré își proiectează clădirile promovând ventilația, umbra și confortul. La Școala Primară Gando, el a acoperit clădirea cu un acoperiș de tablă, care să o răcească și să o protejeze de ploaie. Iar pentru campusul său din Kenya, Startup Lions, arhitectul s-a inspirat din movilele vechi realizate de termite, din regiune, pentru a proiecta turnuri de ventilație înalte care ajută la răcirea interiorului și împiedică praful să deterioreze echipamentele IT. 

Inspirat de locurile natale 

Kéré a proiectat mai multe clădiri în afara Africii, dar nu se abate niciodată prea mult de la originile sale. 

În 2017, a fost selectat să proiecteze Serpentine Pavilion din Londra. Inspirația sa pentru design a fost reprezentată de copacii din satul său natal, Gando, cu structuri care au căutat să conecteze vizitatorii cu natura înconjurătoare. Alte proiecte și pavilioane realizate de arhitectul african se mai găsesc în Danemarca, Germania, Italia, Elveția, dar şi în Statele Unite.

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

scoli, arhitectura, premiu, clasa, africa, pritzker 2022

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile