Pro și contra festivități de premiere în școli. Coronițele „apanajul comunismului, nu al meritocrației” sau „parte a unei tradiții”

Pro și contra festivități de premiere în școli. Coronițele „apanajul comunismului, nu al meritocrației” sau „parte a unei tradiții”

O petiție publică lansată de o profesoară din Bacău prin care cere eliminarea festivității de premiere a elevilor, de la sfârșit de an școlar, a stârnit un val de reacții în online. În timp ce peste două mii de părinți, profesori și elevi s-au alăturat inițiativei și spun că alinierea în careu și coronițele de flori le amintesc de vremea comunismului, alte persoane se opun cu vehemență și afirmă că doar elevii „mediocri” vor fi avantajați.

16.06.2022

de Adelina Mărăcine Foto: Dumitru Angelescu

Profesoara Ana-Nela Popoveniuc, de la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, din Bacău, a lansat o petiție prin care cere renunțarea la festivitatea de premiere a elevilor, de la sfârșit de an școlar, care se ține de obicei în curtea școlii. „Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu”, scrie învățătoarea în petiția care a strâns, în prezent, peste 2000 de semnături. 

Pe lângă dreptul la intimitate al copilului, profesoara din Bacău susține că atunci când elevii sunt ierarhizați și aliniați în careu, în ordinea mediilor obținute, se nasc sentimente de frustrare, de invidie și ură, precum și traume în rândul celor catalogați drept slabi și puși în antiteză cu aceia care reușesc să obțină „10 pe linie”. 

Într-un dialog cu Școala 9, profesoara Ana-Nela Popoveniuc, doctor în Filologie, spune că problema clasificărilor începe de la gimnaziu, când elevii încep lupta pentru note, în locul calificativelor. Chiar și cei cu rezultate foarte bune riscă să nu primească niciun fel de recompensă la sfârșit de an școlar, pentru că podiumul are doar trei locuri. 

„Dintr-o clasă de 30 de elevi, de exemplu, doar trei-patru sunt evidențiați și premiați, iar ceilalți, cu medii foarte mari, riscă să rămână umiliți în fața școlii, după ce au așteptat trei ore în soare, cu florile în mână, și să plece acasă dezamăgiți și supărați că munca lor nu a fost în niciun fel apreciată. Dacă te uiți în ochii unui astfel de elev, vei vedea frustrarea și dezamăgirea”, povestește Popoveniuc. 

„Festivism exagerat, demn de Cântarea României”

De aici a venit ideea petiției, explică profesoara din Bacău. „M-a îndurerat suferința elevilor. Acest festivism exagerat, demn de Cântarea României, e perimat. Nu-și mai are locul într-o societate în care într-adevăr începe să apară grija pentru copil. Societatea s-a schimbat, vremurile s-au schimbat, iar copilul are un alt statut.”

De asemenea, profesoara atrage atenția că și un elev olimpic poate să rămână fără mult râvnita coroniță de la sfârșit de an școlar, atunci când el se axează pe materia unde face performanță. „E clar că nu poți excela la toate materiile. Elevii nu sunt stimulați să fie mai buni, dimpotrivă, e o falsă competiție, îi descurajează, văd că rezultatele lor nu sunt demne de careu”, adaugă ea. 

„Ceea ce susțin eu nu este să eliminăm recunoașterea meritelor copiilor, să nu-i stimulăm, să nu-i apreciem. Nici vorbă! Ci să o facem într-un cadru privat, așa cum se întâmplă în țările civilizate - părintele vine cu copilul la școală și află de la profesor strict ceea ce îl privește pe el. Nimeni nu știe pe ce loc este alt copil în clasă. Nu se fac clasificări și ierarhizări de felul acesta.” - Ana-Nela Popoveniuc

Cum e în alte țări 

În alte țări europene, la sfârșit de an școlar, există alt sistem de premiere, spune profesoara din Bacău. „În Anglia, de pildă, copiii primesc evaluări, sunt premiați și apreciați pentru ariile curriculare în care excelează, dar altfel. Fiecare copil primește un raport al situației școlare, într-un plic sigilat, iar părintele are un dialog unu la unu cu profesorul clasei. Nu i se comunică familiei pe ce loc este copilul lui sau altul. Și ei au serbări școlare, și ei se bucură că au promovat încă un an școlar și că vine vacanța. Dar nu trebuie să stea toți drepți și să aplaude, în curtea școlii, cu cravatele la gât!”

În plus, amintește profa din Bacău, așa cum rezultatele examenelor de Bacalaureat sunt secretizate, așa ar putea să fie și mediile fiecărui elev în parte. 

„Copiii trebuie să fie prieteni, să aibă relații sănătoase, să se dezvolte cu încredere, cu stimă de sine ridicată și să fie în competiție cu ei înșiși, doar așa se vor dezvolta armonios” - Ana-Nela Popoveniuc

PRO. „Aș fi preferat să nu știe niciun coleg că sunt prima”

„E important ca fiecare copil să se simtă apreciat și iubit. Fiecare contează. Absolut fiecare”, scrie o persoană care a semnat petiția pentru schimbarea serbărilor. 

„Semnez pentru că sunt părinte și am văzut frustrarea copilului meu în momentul în care unii colegi au avut coroniță și el nu, iar acest lucru s-a făcut în public, cu toată școala de față. Este marcant, din punct de vedere psihic, pentru un elev care a muncit un an întreg, și care poate nu e la fel de talentat la matematică ca și colegii săi, să se vadă inferior, să vadă că el nu a meritat coronița și că trebuie să zâmbească fals în fața publicului”, se arată într-un alt comentariu. 

„Sunt învățătoare şi am observat același lucru la toate generațiile de elevi pe care le-am avut. Anul acesta ni s-a cerut, pentru festivitatea de final de an școlar, o listă în care copiii să fie scriși în ordinea calificativelor obținute (clasa I). Am refuzat și am trecut toți copiii în ordine alfabetică”, mărturisește o altă profesoară. 

„Sunt 100% de acord cu doamna profesoară și mă bucur că cineva încearcă să ridice standardele României la nivel European”, scrie altcineva. 

Bullying din cauza notelor 

În plus, câțiva elevi au adus în discuție problema bullying-ului din școli din cauza clasificărilor în funcție de note. 

„Susțin această petiție. Am fost un copil premiant și am avut parte de ură din partea colegilor. Aș fi preferat să nu știe niciun coleg că sunt prima. Aș fi preferat să am prieteni în loc de diplome și coronițe”, mărturisește Alexandra, din Iași. 

„Nu doresc să existe diferențe între copii. Și eu mă număr printre acei elevi care nu luau premii și coronițe, iar stima mea de sine a fost mulți ani foarte scăzută. Mă simțeam mică și fără un scop în lume, mă învinuiam că nu am minte, că nu am un creier excelent așa încât să pot reține toate informațiile, să fac probleme de matematică și să fiu premiantă”, scrie o fostă elevă.

Petiția a ajuns și la elevii din Moldova 

„Fiind copil, nu numai o dată am trecut prin astfel de situații la școală, fapt ce mi-a scăzut mult încrederea în mine. Chiar dacă sunt din Republica Moldova, situația în domeniul învățământului este la fel ca în România, din păcate. Sper ca această petiție să vă ajute și poate va fi un exemplu și pentru autoritățile noastre. Mult spor!”, a scris Rodica Bîrîiac, din Chișinău. 

„Notele și premiile finale nu se reflectă în reușita în viață. Ele hrănesc doar orgoliul unora. Este motivul pentru care nu particip la premieri, deși lucrez în învățământ”, scrie și Bogdan Marcu, un profesor din Bacău.

„Coronițele sunt apanajul comunismului și nu al meritocrației. Scopul școlii nu este să ierarhizeze copiii după zestrea genetică sau după banii părinților investiți în meditații. Scopul școlii nu este să împartă copiii în buni și răi, valoroși și mai puțin valoroși”, scrie și Marius Daniel Mierlușă, într-un comentariu pe Facebook.  

„Cei care vor să transforme școala într-o competiție de viață au alte forme de a-și exprima elitismul: olimpiade, sport, activități extrașcolare. Școala trebuie să fie un templu al cunoașterii, descoperirii, experimentului, pasiunii pentru știință, al dragostei de a învăța, al colaborării cu ceilalți în a rezolva sau a construi. Competiția și ierarhizările sunt toxice pentru misiunea nobilă a școlii mai ales când sunt asociate și cu ambițiile părinților care, prin presiune psihologică, privațiuni și șantaj emoțional forțează copiii să fie mai buni decât ceilalți”, adaugă el. 

Într-un dialog cu Școala 9, bărbatul a punctat că „nu ideea de festivitate o contestă, ci ideea de a-i pune pe copii în competiție permanentă, cu criterii discutabile (note în medie mai mari decât ceilalți) în care obții matematic, foarte mulți învinși și doar câțiva învingători”. 

De asemenea, profesorul de filosofie Ciprian Mihali de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fost ambasador în opt țări africane, susținea, încă din 2020, eliminarea festivității de premiere de la sfârșit de an școlar. 

„Eliminați concurența din clase, eliminați premiile I, II și III și mențiunile de la sfârșit de ani, eliminați examenele, olimpiadele și toate concursurile școlare inutile și puneți fiecare copil în competiție doar cu el însuși. Încetați să pedepsiți copiii cu note proaste, această armă albă rămasă periculos în mâna profesorilor răzbunători. Dați premii la sfârșit de an tuturor copiilor din clasă, pentru că fiecare a făcut cel puțin un lucru bun în acel an pentru care merită lăudat. Și veți vedea atunci că ei vor ști, dragi profesori, să vă răsplătească din plin cu încredere și respect. Nu din frică, ci din reciprocitate”, scria profesorul într-un articol publicat pe republica.ro. 

Alternativa - o festivitate mai intimă, în care toți elevii sunt apreciați pentru aptitudinile lor 

Contactată de Școala 9, și Andreea Ionescu, fondatoarea grupului civic „Părinții Cer Schimbare“, și-ar dori o festivitate de premiere diferită de cea din prezent. 

„Prefer o festivitate de premiere mai intimă, în care fiecare elev este premiat pentru materia la care excelează sau pentru aptitudinile sale. Suntem cu toții diferiți și e bine că există diversitate. Știm cu toții că nu există standarde de evaluare în sistemul de educație românesc, motiv pentru care profesorii sunt subiectivi. În plus, printre cei cu coroniță se numără, în majoritatea cazurilor, copiii care au posibilitatea să facă meditații. Oricum, rămân pe dinafară mulți copii cu rezultate excelente la învățătură. Și mai știm că nu toți elevii pornesc pe picior de egalitate. Nu toți au șanse egale”. 

CONTRA. „Nu militez pentru inflație de diplome” 

„În opinia mea, școala este locul care trebuie să te pregătească pentru viață, nu doar locul din care afli niște informații pe diverse domenii. Iar viața este și despre concurență, despre depășirea propriei condiții, și nu doar în raport cu ține însuți, ci de cele mai multe ori în raport cu ceilalți”, spune Răzvan Pascu, consultant în turism, într-un dialog cu Școala 9, unul dintre părinții care consideră serbările ca fiind benefice pentru copii. 

„Premierea celor buni are rolul ei, atât pentru cei premiați, cât și pentru ceilalți, care ar trebui să fie motivați ca anul următor să fie ei cei mai buni. Să milităm pentru preluarea din sistemele de educație din străinătate doar o mică parte, cea referitoare la premiere, fără să schimbăm sistemul de-a întregul, cred că este o greșeală. 

Nu militez pentru inflație de diplome și nici pentru a-i face de rușine pe cei care din diverse motive nu au avut rezultate bune în timpul anului școlar, asta este o greșeală majoră care se întâmplă frecvent. Dar să le iei copiilor buni șansa de a fi premiați/recompensați pentru că au fost cei mai buni, cred că este o greșeală”, a explicat consultantul în turism. 

Coronițele cu tradiție 

„Coronițele sunt parte a unei tradiții care a avut și are importanța ei”, scrie, într-o postare pe Facebook, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. 

El a continuat: „Într-o discuție de astăzi cu studenții am vorbit despre filmele eroice din trecut (care «amenajau» adevărul istoric ca să ne «scoată» într-o lumină bună). Sigur, nu erau corecte științific, dar orice popor are nevoie și de povești frumoase care să stârnească entuziasmul și să vorbească «de bine» despre el. Dacă vom arăta cu degetul, oricând vom găsi și probleme (și este bine să o facem dacă punem ceva în loc, dacă avem soluții). Mi-aduc aminte de un experiment în care unei fete i s-a transmis constant din jur faptul că nu este frumoasă... a ajuns, în scurt timp, să creadă acest lucru despre ea! Avem nevoie și de laude, avem nevoie și de povești frumoase, avem nevoie și de tradiții (pe care să le adaptăm la realitate, dar la care să nu renunțăm), avem nevoie și să spunem lucruri bune despre ceea ce facem și ceea ce suntem!”

„Măsura, pentru loaze și mediocri”

Cristina Bazavan, specialist în comunicare, și-a exprimat dezacordul față de suprimarea festivităților de premiere, într-un text pe blogul personal. 

„Niște doamne vor să nu mai fie ceremonii de premiere la sfârșitul anului școlar ca să nu sufere cei care nu iau coroniță. Mă iertați, dar măsura e pentru loaze și mediocri – să nu sufere cei care nu au învățat”, scrie Bazavan, a cărei opinie a stârnit, la rândul ei, reacții negative în online. 

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

festivitate de premiere, elevi, parinti, diplome, profesori, coronite, scoala, note, premii, facebook

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile