Patrick-Joshua Biro

Patrick-Joshua Biro s-a născut pe 13 decembrie 2000 și crede în împletirea dintre știință și solidaritate umană. A absolvit în 2019 Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea, iar în timpul studiilor liceale a obținut Premiul al II-lea (2017) și Mențiune (2018) la Olimpiada Națională de Istorie. Tot atunci a început să se cristalizeze și pasiunea pentru scris, primind în 2018 premiul High Commendation la concursul internațional de eseuri al Institutului "John Locke" din Oxford. 

În 2022 a absolvit specializările de licență Fizică Medicală și Istorie la Universitatea Oradea, iar în 2024 a absolvit un masterat în domeniul Fizicii Medicale la aceeași universitate. Perioada aceasta a fost începutul dorinței sale de a învinge superficialitatea în educație, punând accent pe ceea ce elevii vor avea de oferit mai bun în viitor. Pe baza experienței sale cu elevii în timpul scrierii disertației, a scris cartea „Dincolo de manual: explorări didactice în fizica atomică, nucleară și medicală”, publicată în 2025.

Este voluntar de la 14 ani în domeniile social și educațional, coordonând printre altele un proiect de mentorat științific pentru studenții din domniul STEM în 2024. Mizează pe colaborarea precisă, umană, făcând parte și din proiectul Biotop Academy care presupune explicarea unor lecții pentru Bacalaureat. Este un om care învață despre plictiseală de la alții și rămâne recunoscător pentru eforturile celor care au rămas alături de el. Crede în învățarea cu sens mai mult decât în monologuri și nu are cum să uite de unde a plecat.

Alte articole

Cancelarie

Când elevii te provoacă să crești

De Nicoleta Coșoreanu

Cum predai atractiv limba română pentru a ajuta elevii maghiari să o învețe cât mai eficient?

30.07.2019
Cancelarie

„Ați început să vorbiți mai mult cu mine și asta m-a făcut să fiu mai atent la oră”. Metodele unei profesoare din Vrancea pentru a-i motiva pe elevi

de Ema Tănase

Cristina Bărbosu-Ene (42 de ani), profesor de Limba și literatura română la Școala Gimnazială Sihlea din județul Vrancea, a început să schimbe metodele de predare ca să crească motivația elevilor. A făcut câteva schimbări simple, dar ale căror efecte s-au văzut imediat. Elevii ei au început să fie mai atenți la ore și mai autonomi în învățare. 

17.03.2023
Laborator

O elevă de 17 ani a creat un club de drept și filosofie. „Când vei merge la un ghișeu și va fi la înălțimea bustului tău, să nu te mai înclini, atunci va fi regim democratic”

de Medeea Stan

Liceenii din țară se strâng online ca să discute cu profesori universitari din Statele Unite, Olanda, Marea Britanie și România despre libertate, vot, societate civilă și feminism. Maria Ferăstrău, elevă într-a XI-a la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București, a deschis în pandemie un club de drept și filosofie. Totul a pornit de la curiozitățile ei față de cele două. Totuși, cum te ajută filosofia în viață? În primul rând, înveți să-ți pui întrebări, spune Maria, și să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. 

21.05.2021