Sir David MacMillan, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 2021: „E fantastic să vezi un elev de liceu realizând că tocmai a creat o moleculă”

Sir David MacMillan, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 2021: „E fantastic să vezi un elev de liceu realizând că tocmai a creat o moleculă”

Cercetătorul scoțian David MacMillan, 54 de ani, chimist laureat al premiului Nobel, a acordat publicației „Libertatea” un interviu în exclusivitate. Acesta a vorbit despre importanța popularizării științei în contextul crizelor globale, fie ele sanitare sau conflicte armate, dar și despre cum vede el predarea materiei chimie în școli.

23.07.2022

de Școala 9

David MacMillan a primit, în octombrie anul trecut, Premiul Nobel în chimie – împărțit cu germanul Benjamin List - pentru munca sa în dezvoltarea unui proces complex numit „organocataliza asimetrică”.

Procesul descris de cei doi chimiști le permite oamenilor de știință să creeze și să construiască molecule organice mici ce pot genera reacții chimice, scrie Libertatea. Descoperirea lor are aplicații în multe industrii, de la parfumuri și plastic reciclabil, la dezvoltarea unor noi medicamente pentru cancer, boli de inimă sau Alzheimer.

David MacMillan a donat banii ce i-au revenit din premiul Nobel, 840 de mii de lire, i-a donat unei fundații care sprijină studenții dezavantajați. Acum o lună, Regina Marii Britanii l-a numit cavaler pentru serviciile sale în slujba științei.

„Fata mea are 16 ani vine la mine de la liceu cu întrebări la care eu nu ştiu să răspund”

Întrebat de reporterul Libertatea cum ar prezenta chimia ca s-o facă atractivă pentru elevi, laureatul Nobel a explicat că l-ar trimite către natură: „Cred că i-aș spune: dacă te uiţi în jurul tău, totul e făcut dintr-o reacţie chimică. Toţi credem la început că toate aceste reacţii chimice sunt deja stabilite, deja bătute în piatră.Şi nu e adevărat. De fapt, astăzi, tu şi cu mine am putea să inventăm o reacţie chimică complet nouă și ar putea fi una care să aibă un impact mare asupra lumii. Cred că asta e foarte incitant.”

De fapt, asta face atunci când se întâlnește cu elevi sau studenți. „Le pun să scrie şi să facă o reacţie nouă, să inventeze molecule care nu au fost inventate. E fantastic să vezi un elev de liceu realizând că tocmai a creat o moleculă care, din ce ştim noi, n-a mai existat niciodată, și că practic poate să fie chiar la frontiera științei. Când un tânăr descoperă asta, devine mult mai interesat – când realizează că se poate implica şi poate să aibă un impact destul de rapid. Cred că aceasta e bucata pe care încă nu suntem buni să le-o explicăm celor tineri”, a spus David MacMillan.

Acesta a spus și că ar schimba modul tradițional de preda a chimiei și științelor în general. „Fata mea are 16 ani, face chimie pentru prima dată în liceu şi vine la mine cu întrebări la care eu nu ştiu să răspund. Pentru că îi învaţă lucruri care nu sunt, de fapt, relevante și le predau așa, pentru că asta e tradiţia. În cazul ei, mă asigur că poate învăţa lucruri la frontieră şi iubeşte asta. Clar aș preda mai ales chimia de liceu într-o mod diferit, ca să putem ajunge foarte repede la părţile incitante şi relevante pentru lumea noastră azi”, a mai spus chimistul.

În România, o asociație - Centrul de Evaluare şi Analize Educaţionale – a implementat în școli programul „Fizica altfel” și a pregătit mii de profesori ca să predea după metoda experimentului. Bazându-se pe această experiență, au demarat și proiectul „Chimia altfel”.

 

Școala9

Redacția

Redacția Școala9

CUVINTE-CHEIE

laureat nobel chimie, David MacMillan, predarea chimiei, chimia altfel

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile