Tânărul care îi ajută pe nevăzători „să vadă”. La 3 ani a învățat să citească, la 14 făcea primul robot

Tânărul care îi ajută pe nevăzători „să vadă”. La 3 ani a învățat să citească, la 14 făcea primul robot

Cornel Amariei, un tânăr inventator de 27 de ani, este primul român laureat al „Global Business Hall of Fame”, datorită ochelarilor cu senzori care le va oferi mai multă independență celor cu deficiențe de vedere. De când era elev a lucrat la tot felul de invenții și inițiative de antreprenoriat. A absolvit două facultăți în același timp în Germania și apoi s-a dedicat proiectului .Lumen, care ar urma să fie lansat pe piață până la finalul anului. 

05.06.2021

de Ionuț Fantaziu

Pentru prima dată, un român este laureat al „Global Business Hall of Fame” Junior Achievement Worldwide, o gală cu o vechime de 46 de ani, în care sunt recunoscute meritele tinerilor în domeniul inovării și antreprenoriatului cu influență puternică asupra comunității. De lungul timpului, premiul a ajuns la oameni de afaceri precum Levi Strauss, cel care a înființat prima firmă producătoare de blue jeans și la Estée Lauder, care a creat un imperiu al cosmeticelor.

Laureatul din acest an este Cornel Amariei, un tânăr care vrea, cu ajutorul ochelarilor .lumen, să le schimbe viața nevăzătorilor și să îi ajute „să vadă” cu ajutorul tehnologiei. Când a fost anunțat că este laureat, Cornel Amariei spune că a fost „un moment incredibil” și că nu se mai putea opri din zâmbit.

„Am fost nouă finaliști. Juriul este format din peste 100 de oameni, șefi de corporații din toată lumea, personalități, oameni de guvern din Statele Unite și alte țări ale lumii. Și am rămas doar eu și Melanie, fondatoarea Canva, un tool pe care, întâmplător, l-am folosit și am aflat apoi că ea l-a fondat”, povestește Cornel Amariei. Canva este o platformă de design grafic utilizată pentru a crea grafică socială, prezentări, postere, documente și alt conținut vizual.

Juriul a fost impresionat de inovația la care lucrează Cornel și echipa sa. Pe scurt, pe gadgetul Lumen sunt instalate cinci camere, care au diverși senzori. Printre altele, acestea pot determina locul în care se află utilizatorul și să-i ofere diverse informații care să-l ajute în mobilitate. Pentru a transmite informații utilizatorului nevăzător, sistemul transmite mesaje audio și tactile.

Acum startup-ul lui Cornel Amariei este și în finala competiției Global Problem Solver Challenge 2021, care premiază antreprenorii ce rezolvă marile probleme ale lumii.

IT-ist, artist, afacerist

Cornel a fost interesat să-i ajute pe cei din jurul său încă din copilărie. Vine dintr-o familie în care ambii părinți au dizabilității locomotorii, iar sora lui are probleme cerebrale. 

„Toți din familia mea aveau dizabilități mai puțin eu și crescând într-un astfel de mediu nu ai cum să nu rămâi cu niște sensibilități. Am fost curios de ce trăiesc într-o casă diferită, de ce vin dintr-o familie diferită și cu timpul am învățat, am construit lucruri și acum construiesc lucruri care ajută”, povestește Cornel Amariei. 

A fost un copil-minune. La 3 ani, Cornel a început să învețe să citească, iar la 7 ani a început să descopere tainele programării. La 14 ani a construit un robot care era gândit să fie trimis sub dărâmături și să caute supraviețuitori. Un an mai târziu a înființat și un club de robotică la școală. 

În clasa a X-a, când avea doar 16 ani, împreună cu alți colegi, a făcut o firmă prin care vindeau ceasuri create pe discuri de vinil. A învățat să cânte la chitară bass, iar în timpul facultății a susținut zeci de concerte.

A absolvit cursurile a două facultăți în același timp, Știința Calculatoarelor și Inginerie Electrică, ambele de la Universitatea Jacob din Bremen, Germania. 

La 27 de ani, Cornel lucrează la cel mai ambițios proiect al său de până acum. Prin .lumen spune că va ajuta nevăzătorii să ducă o viața mai bună, să se plimbe mai mult și să fie mai independenți, fără să mai aibă nevoie de un ghid. 

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în lume sunt aproximativ 285 de milioane de oameni cu probleme de vedere grave, din care peste 39 de milioane nu văd deloc. 

Cea mai avansată soluție pentru a-i ajuta în mobilitate este un câine-ghid. Pregătirea unui câine însoțitor durează aproximativ doi ani, uneori chiar trei, iar costurile pentru antrenare, cel puțin în țara noastră, sunt cuprinse între 6.000 și 10.000 de euro. În România, aproximativ 100.000 de nevăzători ar avea nevoie de un ajutor pentru mobilitate, însă există doar în jur de 50 de câini-ghizi. 

Cornel Amariei și-a dat seama că principalele avantaje ale unui câine-ghid pot fi reproduse cu ajutorul tehnologiei. 

„Și am început să lucrăm. Am luat ultimele tehnologii din condusul autonom, ultimele tehnologii din robotică și am început să le folosim, să le scalăm la un dispozitiv pe care îl poți purta pe cap”, spune Cornel Amariei.

ochelarii .lumen

„Sistemul nostru trebuie să meargă oriunde”

Cercetarea lui Cornel Amariei s-a transformat într-un start-up, care luna trecută a împlinit un an. A pornit la drum cu o echipă de nouă oameni și a ajuns acum la 40.

Nu facem față la cât de repede crește, nu facem față la cât de mulți oameni vor să ne ajute. E incredibil.

În spatele gadgetului care îi va ajuta pe nevăzători, pe lângă munca la partea de tehnologie e și o muncă titanică pe partea de cercetare, care reprezintă sute de ore de interviuri cu nevăzători și de teste în urma cărora echipa lui Cornel vrea să afle cum îi mai poate ajuta pe nevăzători și ce alte setări de calibrare mai trebuie făcute.

În câteva luni va fi stabilită forma finală a gadgetului care își dorește să schimbe radical viața nevăzătorilor și apoi va merge spre producție. În această perioadă se fac teste. Sunt peste 200 de nevăzători care verifică diverse funcții ale dispozitivului. „Suntem prinși în munca noastră și ei țin să ne amintească ce lucru important facem. A venit un nevăzător la teste și mi-a spus un lucru care m-a impresionat: «Credeam că o să existe așa ceva la un moment dat, dar nu cât trăiesc eu»”, povestește Cornel Amariei.

Complexitatea ochelarilor este foarte mare. „Putem face o comparație cu mașinile autonome, care au 80 de kilograme să pună senzori și calculatoare, noi avem sute de grame. O mașină autonomă trebuie să meargă pe drumuri, sistemul nostru trebuie să meargă oriunde, trebuie să meargă și în casă și afară, în parcuri”,  spune liderul .Lumen.

Complexitatea e infinit mai mare. În același timp, există și o libertate mai mare pentru că vorbim de un om, omul își conduce picioarele, nu noi.

Cornel Amariei, cu o chitară în mână

Mai multe guverne s-au interesat de ochelari

Cornel Amariei spune că tehnologia din spatele proiectului va putea fi utilizată apoi în robotică, armată, medicină și multe alte domenii.

Inventatorul ochelarilor care îi ajută pe nevăzători e sigur că proiectul său va crește în următoarea perioadă și e impresionat de cât de mulți sunt interesați să intre în echipa sa. A început cu oameni în 2020, a ajuns la 40 acum, iar până la sfârșitul anului crede că echipa va ajunge la 100 de angajați. „Avem mai mulți aplicanți într-o lună decât corporațiile cu mii de angajați, E un interes uriaș pentru a face ceva ce are impact social. Românii vor să facă parte din ceva ce cred ei că ar putea schimba lumea. Sunt uimit de cât de mulți oameni vor să vină aici”, a mai spus Cornel Amariei.

Primii ochelari vor apărea pe piață spre sfârșitul acestui an, iar Cornel Amariei spune că sunt deja guverne interesate să comande în jur de 10.000 de bucăți. Prețul este de 5.000 de dolari pentru o pereche.

Ionuț Fantaziu

jurnalist

E absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași. În 12 ani de presă a lucrat în redacțiile de la Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul Zilei, Yahoo News și GreatNews. E interesat de educație, tehnologie și probleme societății.


Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile