Cu toții am așteptat nerăbdători să revenim la școală după un an cu transmisiune în direct de pe canapea, însă nici nu am apucat să terminăm romanul lui Shakespeare de la Universală, căci rezumatul l-am povestit tot din fața laptopului. Eu mi-am ales „Îmblânzirea scorpiei”. A fost greu să-mi îmblânzesc energia între patru pereți.
Împreună cu Sabin, alături de care am dus cu brio până la capăt rolurile de reporter-cameraman, am încercând să surprindem esența primelor momente de la revenirea la școală. Am depășit granițele impuse de distanțare și am încercat să îi facem pe colegii noștri să se simtă cu adevărat ascultați. „Până acum nu mă gândisem că o să-mi facă atâta plăcere să urmăresc colegii de liceu prin lentila obiectivului și să surprind toate gesturile de care mi-a fost dor pe timp de pandemie”, a fost la capătul proiectului concluzia lui Sabin.
Visând la un bal de absolvire cu distanțare
Unii colegi ne-au spus că era mai bine acasă, aveau timp să se concentreze pe ceea ce reprezintă pentru ei priorități. Alții că a fost prima dată anul acesta când s-au bucurat că le sună dimineața alarma.
„Bobocii” nici măcar nu au apucat să se cunoască până acum. „Chiar nu este experiența la care mă așteptam când auzeam mereu de liceu, dar e interesant, se simte acum mai natural că suntem toți, dar tot nu e la fel, adică de-abia acum, la ora de logică, am stat pentru prima dată doi în bancă”, mi-a povestit o colegă. „Și mă uitam prin clasă și era foarte ciudat. Ciudat și ireal!”
Da, fix de ce au nevoie adolescenții, de încă ceva „ciudat și ireal”. Haz de necaz.
„Mie îmi plăcea haosul fără pandemie”, mi-a spus un coleg. Da, tuturor ne e dor de haosul de dinaintea pandemie care ne permitea să ne adunăm la petreceri și să facem baluri de boboci sau de absolvire.
Colegele mele din clasa a XII-a încă speră. „Ar fi foarte bine măcar așa cu distanțare, doar să facem. Până la urmă e momentul nostru.”
Momentul nostru. Toți spun că pentru noi, liceenii, viața înseamnă acum, aici. Doar că noi, la 18 ani, proiectăm foarte mult. Viitorul e timpul nostru preferat, „acțiunea de după momentul vorbirii”. Doar că acum după „momentul vorbirii” punem mai multe vorbe.
Foarte curând am împlinit 18 ani și parcă abia acum începe viața. Sau toți ne mint zicând asta? O să aflu eu cândva. După pandemie, probabil.
