Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.
Antoneta Împușcatu, directoare la Școala Gimnazială „Ion Creangă” I.C. Brătianu, din Tulcea, are aceeași rutină de 35 de ani. Traversează Dunărea cu bacul zilnic până la școala din sat unde predă fizică și chimie. Crede că științele exacte trebuie să se completeze între ele și predă interdisciplinar împreună cu colegii ei. Și ca să se asigure că nu rămâne cu catedrele neocupate, merge în fiecare vară la ședințele de repartiție și ține un discurs motivațional ca să atragă profi.
Caiete și cărți de la 1880 încoace, globuri pământești, ascuțitori, penare, cerneală, tăblițe, numărători și calculatoare, uniforme, planșe școlare și bănci. Colecția lui Cristian Dumitru urmărește pas cu pas istoria școlii românești și se plimbă în expoziții itinerante prin toată țara.
