Din cei peste 192.000 de elevi înscriși în clasa pregătitoare în septembrie 2014, 154.600 au ajuns la cel puțin o probă de la Evaluarea Națională anul acesta. 38.000 de copii, așadar, nu apar în statisticile oficiale, un oraș cât Bragadiru - Ilfov sau Mediaș - Sibiu. Rapoartele anuale privind starea învățământului preuniversitar arată că mii de elevi se pierd din fiecare generație. Ministerul Educației spune că diferența vine, în mare, din numărul de copii rămași repetenți, olimpici sau cu cerințe speciale care nu sunt obligați să susțină examenele. Specialiștii în educație consultați de Școala 9 atrag însă atenția că această explicație e incompletă, iar fenomenul „pierderii pe drum” a elevilor trebuie privit din mai multe unghiuri.
„Muzica a deschis lacăte ruginite de rasism, inclusiv în familia mea”. Povestea Șaraimanic și a fondatoarei sale.
A întâlnit profesori de tot felul și titani ai muzicii în timpul formării sale ca pianist. A preluat de la fiecare „așa da” și „așa nu”. Am vorbit cu pianistul Andrei Gologan, premiat la concursuri internaționale și invitat la mari festivaluri ale lumii, despre muzică, despre ce înseamnă un mentor și cum formezi muzicieni și melomani.