Alte articole

Laborator

Harta cu cele mai populare jucării în funcție de țară. Barbie, interzisă în Orientul Mijlociu că e prea provocatoare, adorată în America de Sud

de Andreea Archip

O publicație americană a realizat un top cu cea mai căutată pe Google jucărie la nivel global. The Toy Zone a făcut o și hartă care include România și a descoperit, printre altele, că Barbie este de neconcurat în 32 de țări, că patru din cinci căutări de jucării este la o consolă de joc video și că singura jucărie din top cinci care nu are legătură cu calculatorul este Lego.

03.12.2022
Laborator

Unde este ascunsă Biblioteca Viitorului din Norvegia? Autoarea romanului „Povestea slujitoarei” s-a alăturat prima proiectului

de Adelina Mărăcine

La nord de Oslo, Norvegia, o pădure de foioase și conifere crește. Peste 100 de ani, copacii vor fi tăiați pentru ca 100 de manuscrise să fie publicate în același timp. În fiecare an, un autor cunoscut va dona un text, iar cărțile vor fi publicate în 2114, în cadrul unui proiect care poartă numele de Future Library, adică Biblioteca Viitorului. Printre scriitorii implicați se numără Margaret Atwood, autoarea romanului distopic „Povestea slujitoarei”, iar cartea sa propusă pentru proiect, „Scribbler Moon”, se află deja într-o cameră secretă a bibliotecii publice din Oslo, unde vor fi păstrate, până la publicare, toate manuscrisele. 

13.08.2022
Laborator

Ce s-a întâmplat la protestele studenților americani față de războiul din Gaza

de Cristina Radu

Mii de studenți din Statele Unite ale Americii protestează de câteva săptămâni în campusurile universităților și cer acestora să rupă orice fel de legături au cu Israelul, astfel încât să nu mai finanțeze războiul din Gaza. Epicentrul manifestațiilor pro-palestiniene este Universitatea Columbia, acolo unde au existat ciocniri violente cu poliția care a intrat în forță pentru a demola taberele de protestatari. Poliția a arestat până acum în jur de 2.000 de activiști în ultimele două săptămâni. În timp ce unele voci vorbesc despre proteste antisemite, studenți evrei iau parte la ele, relatează presa americană. Un rezumat al ultimelor zile.

04.05.2024