OP-ED. În România, multe decizii din educație - fie ele la nivel de clasă, școală, centre educaţionale sau minister - se iau pe bază de intuiție, tradiție sau soluții rapide când ne loveşte câte o criză. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am baza deciziile pe cercetări validate științific, pe dovezi reale din clasă și din viața elevilor?
„Mi-am descoperit, cumva, singură pasiunea”. Nu a făcut nicio oră de meditații, nu a studiat la școală deloc limba spaniolă și nici nu a fost, până acum, vreodată în Spania. A mers însă de bunăvoie la un cerc de spaniolă organizat în Iași, la Palatul Copiilor. Patru ani mai târziu, Alexandra Maria Popescu, elevă în clasa a XI-a, a câștigat locul întâi la olimpiada națională de limbă spaniolă. Profesorii ei spun că Alexandra este exemplul că generațiile de astăzi sunt judecate prea aspru.
Sunt învățătoare într-o zonă defavorizată din Săcele, Brașov și reușesc să fac un fel de școală la distanță, chiar dacă copiii nu au semnal la telefonul mobil. Lucrez cu două grupe de elevi: cu o parte online și cu o parte offline. Cu primii încerc zilnic să mă conectez pe Meet, dar de multe ori rămân singură pe platformă în mijlocul activității. Corectez temele pe whatsapp și tot acolo îi asigur pe copii și pe părinți că se descurcă minunat. Cu cei din offline mă văd în fiecare săptămână la școală pentru a-mi aduce ce au lucrat, astfel încât la final de săptămână am feedback de la fiecare copil din clasă.