Bate din picioare, asemeni lui Goe, dar nu pe peronul din urbea X, ci pe o terasă cochetă de pe o îndepărtată insulă din arhipelagul dodecanez.
Bate din picioare, lovește cu furculița în farfurie, strigă.
„I deserve it!”
Părinții încearcă să-l liniștească, spunându-i ceva în șoaptă, dar copilul continuă să strige că i se cuvine acel ceva (nu contează ce) și că ei, părinții, trebuie să îi îndeplinească dorința. Scena a continuat încă vreo 5 minute, timp în care ospătarii au încercat să afle care este problema, iar mama a plecat cu copilul care nu contenea cu strigătele.
De câteva luni întrebările elevilor, părinților, profesorilor și altor actori din educație despre cum se face școală în vreme de pandemie nu se mai opresc. Iar pragul de peste patru mii de cazuri noi de infectări din ultimele zile a venit cu mai multe incertitudini și frici. Am încercat să răspundem la ele prin intermediul unor experți în sănătate publică, educație și administrație locală. Pentru că, la intersecția dintre aceste domenii, se află soarta școlilor din România.
Succesul este participarea la o olimpiadă, dar și când un copil reușește să-și țină creionul singur în mână sau când poate să învețe mai mult de cinci litere într-un semestru. Asta crede Antonela Samson, profesoară psihopedagog la Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1 din București. Lucrează de 18 ani cu copiii cu cerințe educaționale speciale și ne-a povestit ce înseamnă asta și cum ar putea fi adresate provocările din sistem.
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
