Laborator

Editorial. Portretele abandonului școlar și ștampila nedreaptă „nu pot, nu vor să învețe”

Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.

Jocul statuilor cu lipici. Ce pot face muzica și mișcarea pentru copiii ucraineni refugiați în România?

Corul Madrigal a lansat în această lună, la nivel naţional, programul-campanie „Cantus Mundi pentru Ucraina”, dedicat copiilor ucraineni refugiați, pentru ca aceștia să se simtă integrați social. Cei mici vor descoperi proiecte muzicale și jocuri interactive cu ajutorul voluntarilor români. O profesoară de muzică din Focșani a creat și un ghid al voluntarului, care cuprinde exemple de jocuri cu mișcare, de sincronizare, cu percuție a corpului și cu instrumente muzicale. Până acum, 30.000 de minori au rămas în România, după ce au fugit cu familiile sau singuri din Ucraina invadată de armata rusă.

Editorial. 20 martie, ziua internațională a teatrului pentru copii. Cum îi dezvoltă pe cei mici actoria sau vizionarea de spectacole

Înainte de pandemie, puțin peste un sfert dintre români mergeau la teatru. În ultimii doi ani, restricțiile au dus la o scădere: doar 22% au mai văzut un spectacol. Ca multe alte obiceiuri, și mersul la teatru se deprinde la vârste fragede. Ca educatoare, încerc să îi apropii pe copii de lumea scenei din care au atâtea de învățat. Astăzi, când toată lumea sărbătorește Ziua Internațională a teatrului pentru copii și tineret, vă aduc câteva argumente pentru a-i duce pe cei mici la spectacole. 

„Tată, crede!” Un tânăr a creat un website cu sfaturi pentru cei care nu reușesc să-și convingă rudele din Rusia că e război în Ucraina

Misha Katsurin, un ucrainean în vârstă de 33 de ani, originar din Kiev, a creat un website cu sfaturi pentru cei ce nu reușesc să-și convingă părinții din Rusia de realitatea războiului, așa cum a pățit chiar el. Site-ul are două variante, în ucraineană și engleză. Se numește „Papapover”/„Dad, believe”. Sau „Tată, crede”, în română. „Așa cum noi suntem victimele agresiunii Rusiei, ei sunt victimele propagandei rusești”, e convins tânărul. 

Trauma ucrainenilor îi afectează și pe cei care îi ajută. „Pot trăi durerile victimelor ca și cum ar fi ale lor”

Războiul din Ucraina a afectat numeroși adolescenți români, unii dintre ei voluntari în centrele de primire a refugiaților. Le trezesc îngrijorare suferința celor cărora le vin în ajutor și stresul vizibil al adulților din familie. Școala 9 a vorbit cu un psihoterapeut despre impactul traumelor celor care au fugit de război asupra oamenilor care încearcă să le fie alături. Cum se pot proteja aceștia în timp ce continuă să ajute. 

Editorial. Am spus adio școlii online, dar cu digitalizarea educației cum rămâne?

După doi ani de la începutul pandemiei, a fost ridicată starea de alertă. Asta înseamnă că restricțiile nu mai sunt în vigoare. Ceea ce devenise noua normalitate, masca purtată la interior, ratele de incidență a îmbolnăvirii care dictau deschiderea școlilor, toate se vor transforma într-o ciudată amintire. Doar că școala românească dă semne că se va întoarce la aceleași metehne pe care le știam și analizam încă de dinaintea pandemiei. Tot în acești ani, autoritățile s-au angajat să ia mai multe măsuri pentru digitalizarea școlii, dar toate au rămas doar declarații.