Ce soluții există pentru combaterea abandonului școlar? Despre ce merge și ce nu, de la oameni care au implementat proiecte și au măsurat impactul.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
Cristina Beiten, 33 de ani, lucrează ca psiholog școlar într-un sistem în care simte că rolul ei chiar contează.
La începutul lunii august a acestui an, scandalul plăcuțelor de înmatriculare a încins din nou spiritele între Serbia și Kosovo, semn că tensiunile din regiunea Balcanilor de Vest sunt departe de a fi consumate. Pe fundalul lor, o generație de tineri speră, încă, la integrare europeană și vor să trăiască visul american. Krenare Buzhala studiază antropologie culturală și lucrează la proiecte educaționale pentru tineri în cadrul organizația Seed din Priștina, Kosovo. Școala 9 a stat de vorbă cu Krenare pentru a afla ce înseamnă să fii tânăr în Kosovo în acest an complicat, în care piesele pe tabla geopolitică par că se reașează.