O profesoară de limba română dintr-un sat vrâncean duce o luptă continuă cu abandonul școlar. Știe că există două praguri când poate pierde elevii în fața muncilor câmpului sau șantierelor din zonă: clasa a patra și clasa a opta. Așa că merge regulat acasă la copiii care nu vor să continue școala și la cei repetenți și vorbește cu părinții lor. „Profesorul face cât poate, dar este nevoie ca elevul să vadă că și părintele spune aceleași lucruri”, s-a convins Cristina Ene Bărbosu. Pe lângă această muncă suplimentară, profesoara își face orele cât mai creative, prin șotron sau escape rooms.
Într-o școală din cartierul Ferentari, psihopedagoga Ana Vasile a implementat un model educațional inspirat din sistemul american care sprijină copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sau pur și simplu pe cei cu dificultăți de învățare, care au rămas mult în urmă. Practic, a înființat un laborator unde copiii vin să lucreze în ritmul lor, să devină independenți în învățare ca apoi să țină pasul cu cei din clasa lor.
Să ne îngrijorăm că nu avem încă legea educației trimisă în Parlament? Nu, crede Madlen Șerban, secretarul general al UNESCO în România și expert internațional în politici educaționale. Într-un interviu pentru Școala 9, aceasta explică ce înseamnă o reformă a educației, cât durează realizarea și implementarea ei și când încep să se vadă rezultatele. Nu crede că o lege organică ar trebui privită ca pe un panaceu pentru educație: „S-ar putea să fim încă tributarii mentalității că totul se întâmplă prin decret dat de sus.”