Modul în care mamele vorbesc cu cei mici are un impact asupra psihicului copiilor. Iar acest lucru este vizibil și în adolescență, arată o cercetare a Universității din Otago, Noua Zeelandă. Dacă părinții învață tehnici de conversație și le povestesc copiilor despre momente din trecut mai sensibile sau chiar simple, cum ar fi hrănirea unor rațe în parc, când ajung la vârsta adolescenței, aceștia își înțeleg mai bine experiențele de viață și emoțiile.
Anul 2023 s-a încheiat într-o notă cât de cât pozitivă: Guvernul a crescut bugetul alocat educației la 4,3% din PIB. Mai mult decât până acum, dar totuși, încă departe de ținta de 6% vehiculată de ani de zile. 2024 începe acum în cumpănă pentru sistemul de învățământ, cu schimbări ale schimbărilor, posibile modificări, amânări și promisiuni făcute și încălcate de autorități. Școala 9 vi le prezintă pe scurt.
Jumătate dintre profesorii români din preuniversitar cred că elevii lor copiază în referate și alte lucrări pentru școală, fără să citeze sursele, arată un studiu realizat de Consiliul Național al Elevilor în această toamnă. Fenomenul pare scăpat de sub control. Chiar ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, este acuzat că a plagiat în lucrarea de dizertație, potrivit Libertatea. Alte țări europene au găsit deja soluții eficiente de combatere a fraudei academice. Trei studenți români la facultăți din Marea Britanie, Franța și Germania au explicat cum percep ei fenomenul plagiatului și ce rigori li s-au impus în universități.