Cât ajută uniforma climatul de egalitate din școală: „Dacă tratezi elevii la fel, nu înseamnă neapărat că îi tratezi corect”

Cât ajută uniforma climatul de egalitate din școală: „Dacă tratezi elevii la fel, nu înseamnă neapărat că îi tratezi corect”

Uniformele îi ajută pe elevi să se concentreze asupra exercițiilor în clasă, pentru că le e distrasă atenția mai puțin, arată studii recente. Dezbateri cu argumente pro și contra uniformă la elevi au tot avut loc în întreaga lume. În România, chiar anul trecut Parlamentul a respins un proiect care prevedea ca aceasta să fie obligatorie. O profesoară de sănătate publică din Noua Zeelandă explică de ce nu merită cheltuiala unei ținute școlare. 

05.02.2022

de Medeea Stan

În România, uniformele nu sunt obligatorii în școli, dar multe instituții preuniversitare au decis că e cea mai bună alegere pentru elevii lor. În 2022, Parlamentul a respins un proiect de lege care susținea obligativitatea uniformelor și alocarea a 350 de lei de copil, astfel încât fiecare familie, indiferent de venituri, să o poată cumpăra.

Nu este o dezbatere românească, în toată lumea s-a pus problema la un moment dat dacă o ținută specială pentru școală este utilă.  Cândva considerată o formă de „camuflaj social”, uniformele școlare „au devenit incomode și nedrepte”, scrie publicația The Conversation. Autoarea subliniază faptul că dezbaterile despre avantajele și dezavantajele uniformei eclipsează o altă temă poate chiar mai importantă: afectează aceste obiecte de îmbrăcăminte rezultatele elevilor? 

În altă ordine de idei, purtarea sau nepurtarea unei uniforme îi ajută să se simtă confortabil din punct de vedere fizic, să rămână activi în pauze, ceea ce e sănătos la vârsta lor, și, prin urmare, să învețe mai bine? La aceste întrebări răspunde Johanna Reidy, profesoară de sănătate publică de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă.

Dovezi că uniformele școlare se numără printre factorii care îmbunătățesc vădit procesul de învățare nu există, precizează specialista. În schimb, unele studii arată că îmbrăcarea uniformelor reduce distragerile, iar elevii reușesc astfel să-și îndeplinească mai repede și mai bine sarcinile.

Echitate în loc de egalitate

O privire în istorie ne amintește că, încă din secolul al XIX-lea, uniformele școlare au fost introduse cu scopul să ascundă diferențele de clasă socială și profesorii să trateze elevii similar. Și nici copiii n-au mai simțit presiunea socială să poarte anumite haine. 

Dar „dacă tratezi elevii la fel, nu înseamnă neapărat că îi tratezi corect”, scrie profesoara de sănătate publică. „Cercetările evidențiază o nevoie de echitate: pentru a obține rezultate «mai egale» poate fi nevoie de tratarea diferită a elevilor. Să permitem flexibilitatea”.

De pildă, hainele cu care au voie să vină la școală îi dezavantajează pe elevii din familii vulnerabile. Un argument întâlnit inclusiv în România este că părinții oricum trebuie să le cumpere haine, așa că o cheltuială va avea inevitabil loc. În realitate, prețul uniformei școlare poate atinge câteva sute de lei, mai ales dacă cuprinde mai multe fuste și perechi de pantaloni, iar părinții, în multe cazuri, n-au cum să decidă de unde iau materialele și să aleagă o croitorie. Propunerea vine din partea școlii, căreia familiile îi oferă o sumă de bani, deseori pe toți odată, să se ocupe de întregul proces. 

În Noua Zeelandă, de exemplu, unii elevi împart uniforma cu unul dintre frați sau lipsesc de la ore până când pot cumpăra întregul echipament școlar. 

O grijă în plus pentru fete 

Dincolo de costuri, printre categoriile de elevi pe care i-ar putea incomoda anumite tipuri de uniforme se numără fetele, din pricina fustelor, precum și minoritățile religioase. Elevele, în loc să se joace liniștite în pauze, se stresează că li s-ar putea vedea lenjeria intimă, așa că fac mai puțină mișcare decât băieții. În plus, în cazul fetelor sunt șanse ridicate să nu se simtă încă bine în corpul lor, în adolescență și preadolescență, și preferă să nu își expună picioarele. Iar unele școli nu le oferă o alternativă la fustă.  

„Purtarea uniformelor ar trebui să sprijine confortul mental și fizic și, cel mai important, învățarea”, mai scrie profesoara de sănătate publică din Otago. „Acest lucru înseamnă proiectarea unor uniforme confortabile, să permită deplasarea în voie și activitatea fizică”.   

 

Foto principală: Pexels

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

uniforme, scoala, egalitate, echitate, invatare

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile