Pentru copiii surzi, scrisul este precum o limbă străină, ei gândesc intuitiv, prin imagini. De mai bine de două luni, pe pereții Centrului pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara, stă scris cuvântul „școală” cu dactileme. Profesorii spuneau că ar fi fost frumos să fie pe școală deja de acum 20 de ani, când învățau aici 120 de copii surzi. Nu se nasc mai puțini copii surzi astăzi, doar că unii părinți aleg să-i integreze în învățământul de masă.
Copii, părinți și profesori, cu toții s-au bucurat de culoarea pe care a căpătat-o școala. Și culoarea exterioară se reflectă și în starea lor, cred pedagogii Centrului. „Copiii văd, și, în timp, spun.”
Elevii și profesorii. Să fie pe picioarele lor, înainte să știe teorema lui Pitagora
Pentru cei 115 copii de la Centrul „Constantin Pufan” din Timișoara, arta înseamnă comunicare. Centrul colaborează cu VivArt, o asociație care oferă copiilor terapie prin muzică și prin artă, unde se împrietenesc cu acuarelele, cu lutul și nisipul kinetic. Testul texturilor într-un cadru informal, în care palpabilitatea este desfășurată fără să țină cont de spațiu sau curățenie, este un exercițiu bun.
Ei își exteriorizează astfel emoțiile, așa încât terapia ajută în comunicarea cu tutorii. În plus, copilul se și relaxează în timpul procesului.
Pedagogii spun, că în general, surzii și autiștii au veleități artistice. Învățarea deprinderii unei vieți independente este o prioritate pentru profesorii Centrului, înainte să știe teorema lui Pitagora. Profesorii au confirmat că nu este mit faptul că oamenii cu deficiențe de auz au alte simțuri mai ascuțite: atenția distributivă, privire periferică, „ochi mai buni ai minții și ai sufletului”.
Din păcate, incluziunea socială are drum lung, până să adapteze meserii și programe la necesitățile reale ale acestor oameni. De exemplu, am aflat că după 19 ani de meserie, un om surd cu îndeletniciri de tâmplar a trebuit să-și întrerupă permanent profesia, pentru că Uniunea Europeană a schimbat medicina muncii. Tâmplarul simțea vibrația aparatelor de muncă, la un nivel asemănător cu al oamenilor care aud, dar acum nu își mai poate exercita profesia.
Ce am învățat despre copiii surzi
Directorul centrului, profesoara Laura - Ionela Bălăngean, ne-a lăudat intervenția artistică. Dacă în urmă cu 20 de ani, elevii centrului erau în totalitate copii cu deficiențe de auz, acum centrul are și copii cu autism. Autismul are un spectru foarte larg, cu simptome diferite. Unii dintre copiii diagnosticați cu autism au dificultăți în a căpăta deprinderi minimale de autonomie personală, alții sunt cu totul recuperabili.
Aici, profesorii psihopedagogi, alături de directoarea școlii fac și întâlniri individuale prin care aprofundează noțiuni și merg către nevoile particulare ale fiecărui copil. Cadrele didactice au trebuit să-și schimbe strategia din mers.
Ce am învățat de la directorul și tutorii din Centrul „Constantin Pufan” despre oamenii cu deficiențe de auz:
- Surzii nu sunt neapărat și muți, este un mit
- În Italia, asistența socială este suficientă pentru ca acești oameni să ducă un trai decent (500 euro pe lună). În România, ajutorul social pentru ei este de 375 lei pe lună
- În Ungaria desenele animate sunt traduse în limbaj adaptat
- Un interpret pentru limbajul mimico-gestual/limba semnelor românești, prezent în instituțiile publice, ar fi o soluție optimă pentru o integrare adevărată
- Manualele școlare și subiectele examenului de bacalaureat sunt neadaptate, ele cuprind inclusiv exerciții de tipul: „Faceți un eseu cu foșnetul frunzelor”
- Ateliere protejate, școli profesionale care să-i pregătească în meserii de actualitate ar fi o soluție pentru integrare. Brutarii surzi din Serbia sunt ajutați de stat să își deschidă brutării
- Programul „intervenție timpurie”, în care pedagogii încep să lucreze cu copiii de la 0 la 3 ani, ar putea face diferența
Artiștii și societatea civilă. Parteneriate în pandemie
Să organizezi o intervenție murală pentru elevii unei școli, în 2020, a fost un roller-coaster între legi, etică, cercetare și dedicare. Am ajuns la concluzia asta după ce Asociația Banat IT, realizatoarea proiectului co(art), a invitat asociația fondată de mine - Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică - să ofere consultanță pentru co(art) - Supporting Artists Program, o inițiativă care propunea o intervenție în spațiul public al orașului Timișoara.
Programul își dorea schimbarea carapacei unui centru destinat unor copii cu nevoi speciale, diferite de copiii din învățământul de masă. În timp ce IT-iștii par să aibă o profesie de neclintit în contextul complicat al anului 2020, viața unora dintre artiști s-a schimbat cu totul.
Anna Boros, președintele Banat IT, mi-a povestit despre programul lor de susținere a artiștilor. În diverse domenii necesitățile de tehnologizare deveniseră acute. Așa că prin co(art) - Supporting Artists Program, s-a dorit ca arta și tehnologia să facă echipă. Au contactat peste 100 de companii private care să se alăture proiectului. A răspuns pozitiv una singură. Poate părea dezamăgitor, dar de fapt, acea contribuție singulară a fost îndeajuns pentru a finanţa pictura murală produsă la intrarea Centrului „Constantin Pufan” din Timișoara.
Arta și IT-ul s-au înfrățit în cadrul proiectului co(art) începând cu anul 2019 prin arta digitală, augmentată, interactivă, generativă. În 2020, doi artiști locali au fost selecționați în urma apelului deschis de intervenție pentru faţada centrului Constantin Pufan - LUX și Paul Blaj.
Copiii au nevoie să viseze
Paul Blaj a vrut să atragă atenția asupra rolului școlii și impactului acesteia în viața fiecărui tânăr. Cerul înstelat pictat de el gravitează în jurul unor simboluri ce reprezintă posibile viitoare meserii. Paul dorește astfel să încurajeze copiii să viseze și să continue să se dezvolte, în ciuda deficiențelor de auz. Lucrarea vorbește despre promovarea educației și egalității de șanse pentru toți elevii. LUX a sugerat capacitatea copiilor de a depăși limitările - prin joc și imaginație. Nu există nicio barieră fizică în calea creativității și a imaginației, resursele abundente în rândul copiilor permițându-le să ne cucerească universul și să „shoot for the stars”. Personajul muralei levitează ca un cercetător al spațiului și inspiră către călătorii ale imaginației noastre.
Aproximativ zece zile a durat pictura pereților. Munca artiștilor a fost întreruptă doar de cele trei zile în care școala a fost secție de votare. Pentru ambii artiști a fost important pulsul locului și publicul pentru care urmează să fie dedicată lucrarea, nu doar realizarea lucrării. „Când privitorul, în urma vizionării lucrării, rămâne cu un zâmbet pe chip sau chiar cu niște semne de întrebare, pictura își atinge scopul”, crede arhitectul Paul Blaj.
LUX a încercat să spargă rutina vieții cotidiene prin picturile sale. „Un proiect, în care libertatea de expresie artistică primează, va fi întotdeauna apreciat de către artist, pentru că astfel încrederea este din start atribuită profesiei, deci implicit viziunii acestuia”, crede LUX.
Artistul trăiește din apreciere, dar trebuie și plătit
Răsplata cea mai importantă a artistului nu este de ordin material. Cunosc îndeaproape și „pe propria piele” faptul că artiștii nu își condiționează implicarea strict la partea financiară. Dar când contractarea unei lucrări vine laolaltă cu o recompensă financiară adecvată, un onorariu al artistului și asigurarea materialelor de producție, proiectul devine o amprentă, o „bună practică”.
Oare, dacă un medic primește încrederea noastră în a ne depista problemele fizice sau un politician capătă credibilitate în rândul cetățenilor prin servirea intereselor lor, atunci artistul, prin încrederea oferită, va putea transforma idei, concepte, spații sau mesaje în viziuni creative, practice, adaptate, realiste la nivel de dezvoltare?
Creația creează creativitate. Educarea atrage educare. „Am fost obișnuiți să învățăm lucruri mecanic prea mult timp și aparent nu ne-a adus foarte departe. Pictura poate să motiveze generațiile tinere să își depășească limitele, să fie mai buni ca noi. Această lucrare poate fi percepută de către comunitate ca un reper ce își pune amprenta asupra zonei și comunității”, crede arhitectul Paul Blaj.
„Lumea imaginată de copii e mereu una mai bună, așa că ar trebui să-i încurajăm pe copii să o imagineze și să ne punem toată încrederea în viziunea lor”, crede LUX.
„Arta este un domeniu foarte larg în care oricine se poate integra. Un artist este de obicei ușor identificat într-un grup de oameni prin modul de gândire, felul în care pune și rezolvă probleme”, crede Paul Blaj.
Un curs de cultură în școli
Școala are nevoie de artă. De căldura și lumina ei. Cu atât mai mult în perioade de schimbări abrupte, cum este cea pe care o parcurgem în 2020. Cum îi facem însă loc în viața elevilor?
Am urmărit proiectele Asociației MetruCub și activitatea fondatorului ei, Raluca Iacob, manager cultural, analist, strateg și cercetător. Când Ministerul Culturii a propus introducerea unui curs de cultură în școli, răspunsul ei a fost: „Există multe propuneri, de ani de zile, de integrare a culturii în educație, nu mai porniți de la zero! Și fiți clari cu privire la ce intenționați să faceți! Faceți o documentare cu privire la oamenii și organizațiile care de ani de zile lucrează pentru acest obiectiv, consultați acele propuneri și invitați specialiști să se ocupe de construcția unui program profesionist de susținere a integrării artelor și creativității în educația școlară.”
Cât despre cum va influența pictura murală viețile copiilor, cred că vom putea ști doar de la ei, peste o vreme… Trebuie să acceptăm că acum suntem într-un moment în care vorbim despre importanța traducerii în limbajul mimico-gestual, dar o facem printr-un text scris.
Mulțumiri:
profesor Laura - Ionela Bălăngean, Directorul Centrului „Constantin Pufan”, Timișoara
Anna Boros, președinte Banat IT & echipa co(art)
Paul Blaj, arhitect, pictor murală
LUX, artist vizual, pictor murală
