Era o dimineață friguroasă de toamnă pe care graffiti-ul colorat de pe Grădinița 210 din Drumul Taberei încearcă să o îndulcească. În sala de clasă era liniște deplină, se auzea doar vocea elevei practicante. Are de predat o lecție la disciplina Științele Naturii, despre stările de agregare. Copiii erau așezați pe scaune în jurul meselor rotunde, iar în fața lor se afla câte un pahar de apă și un cub de gheață. Cei mici erau atenți la explicații. După ce Cosmina Albu, elevă la Colegiul Național „Elena Cuza″ din București (CNEC), a terminat lecția, profesoara metodistă a felicitat-o pentru cum a reușit să le capteze atenția copiilor. Cosmina a răsuflat ușurată iar copiii au început să se joace prin sala de clasă și să facă zarvă.
Cosmina știa încă de mică că vrea să devină învățătoare, se juca cu păpușile de-a școala. „Făceam chiar și un catalog, le puneam diferite întrebări și tot eu răspundeam”. Dorința Cosminei a venit și de la învățătoarea pe care a avut-o. „Am admirat-o foarte mult pe doamna învățătoare, o vedeam ca pe o zână, tot ce făcea mi se părea delicat. E o profesie foarte frumoasă”.
Așa că n-a fost o mirare pentru nimeni că în clasa a 9-a a ales să urmeze liceul pedagogic, cu gândul clar ca la absolvire să susțină examenul de titularizare.
Prima oră de practică
Prima dată când a trebuit să predea a fost în clasa a 11-a, iar Cosmina își amintește cât era foarte emoționată. „Țin minte ca în primele secunde când m-am văzut în fața copiilor nu știam ce să zic, dar după ce am făcut salutul și le-am captat atenția - țin minte că aveam o lecție despre toamnă și copiii erau foarte încântați - m-am simțit atât de bine…”
După primele moment de spart gheața își intră în ritm și nu mai are de ce să se uite pe foaia cu proiectul de lecție, „că îmi vin de la sine pașii.”
Apoi, au început să apară și provocările în timpul orelor. „Eram la o grupă și un copil s-a dezbrăcat, își dădea bluzița jos. Chiar dacă l-am văzut, n-am întrerupt povestea pe care o spuneam. L-am luat lângă mine, l-am îmbrăcat și l-am așezat înapoi pe scaun”, spune ea amuzată.
După doi ani deja de practică în cadrul școlii, crede că cea mai mare calitate a unui cadru didactic este răbdarea: „Eu vin aici o dată pe săptămână și predau, dar la locul de muncă trebuie să faci asta zi de zi și trebuie să ai răbdare.”
Și la final, elevii au grijă să îi dea putere să continue: „te strigă doamna, te pupă, vin să te îmbrățișeze…”
Admiterea
Colegiul Național „Elena Cuza” din București (CNEC) este singura școală de stat cu profil pedagogic din Capitală. Mai există și școli private. Profilul pedagogic este unul vocațional, destinat elevilor care își doresc să profeseze în educație, așa că au discipline specifice, precum Pedagogie, Metodică și Psihopedagogie.
Admiterea la un liceu cu profil pedagogic presupune pe lângă examenul scris și probe de aptitudini, cum ar fi Educație plastică, muzicală și sportivă, o probă orală în fața unei comisii.
Olivia Sturza este profesor de științe socio-umane și metodistă la CNEC, ea însăși în comisia de admitere și ne-a explicat ce urmăresc la viitorii elevi: „E nevoie de ureche muzicală, clar, vei fi în mijlocul unor copii și disciplina aceasta de educație muzicală va fi susținută de către absolvent, de către educator-învățător. Aptitudini de educație plastică, estetică. Apoi dicție. Se testează capacitatea elevilor de a susține un mini discurs argumentativ. Este o testare în fața unei comisii, i se dă un text, citește acel text, în felul acesta ne dăm seama dacă are o dicție bună sau nu și se testează aici și capacitatea de a înțelege un text la prima vedere, de a extrage niște idei principale, de a susține argumentativ o anumită opinie.”
Este o primă triere. A doua vine prin clasa a 11-a, spune profesoara. Până atunci își dau seama mulți liceeni dacă profesia e pentru ei: „Dacă vii la acest profil doar pentru că după patru ani poți să profesezi și poate e atractiv profilul din punctul ăsta de vedere, că ai imediat în buzunar o diplomă și poți ajunge într-adevăr să ai un job, o meserie, atunci nu este bine.”
Practica
În primii doi ani de liceu, elevii pot doar să observe orele de predare, urmând ca în următorii doi ani să susțină singuri lecții în fața copiilor.
Ce înseamnă însă practică observativă? Adică elevii intră la clasele de învățământ primar în școlile cu care există un parteneriat, școli de aplicație se numesc, și asistă la lecții demonstrative. „Pentru fiecare disciplină în parte, elevii au câte un profesor metodist care are rol de a face lumină în materia pe care copiii o vor preda și de a oferi tot arsenalul acesta necesar unei predări de succes, de a-i familiariza cu obiectivele ce pot fi urmărite în momentele din lecție și cum pot fi ele coerente.”
Cu metodistul care le este repartizat și cu învățătorul sau educatorul clasei de față, elevii trebuie să susțină lecția cap-coadă. „Nu e ușor la această vârstă să controlezi practic, concret, mai ales emoțional, o lecție. Dar majoritatea sunt dornici de a face carieră în acest domeniu și sunt îndrăgostiți de copii. Dacă îi întrebăm în clasa a noua de ce au ales profilul pedagogic, majoritatea răspund că au venit aici din dragoste față de copii.”
Copii se obișnuiesc și ei cu intrușii de la ore, le spun „domnișoara practicantă”, că în continuare fetele sunt cele mai numeroase la Pedagogic. Dar Olivia Sturza observă o mică schimbare aici, în ultimii ani au venit ceva mai mulți băieți: „Avem un absolvent de anul trecut care este învățător și e extrem de iubit de către copii. Era și foarte carismatic, fire artistică, cântă la vioară, reușea să-i prindă și pe partea aceasta. De fapt, majoritatea sunt copii aparte, sunt foarte jucăuși, au calități de animatori.”
Spre finalul clasei a 12-a, elevii care își doresc să devină cadre didactice, vor fi repartizați la diferite clase pentru proba de inspecție, pe care de altfel o susțin într-o altă școală decât cea care au făcut practică. Adică cu elevi noi. Apoi se pregătesc pentru examenul de titularizare pe care îl susțin imediat după ce își dau atestatul.
„Să fii în control tot timpul, să dirijezi grupuri mari de elevi”
Modul cum e structurat liceul, cu practică și teorie, îi echipează mai bine pe viitorii profesori, crede Olivia Sturza. A simțit asta pe propria piele. „Eu nu am urmat un profil pedagogic, am făcut doar un modul psiho-pedagogic la facultatea de Filosofie unde am fost studentă 4 ani, și în momentul în care am intrat la catedră am intrat cu un gol metodologic, de strategie didactică, și am fost nevoită să învăț din mers.”
Și e nevoie de o pregătire temeinică de vreme ce elevii pot imediat după absolvire să intre în sistem.
„Avem absolvenți de foarte mare calitate, ba chiar putem să spunem că sunt mult mai bine pregătiți decât cei care nu au fost formați la profilul pedagogic, ci doar vin de la diverse facultăți unde au urmat modulul psihopedagogic. Sunt 4 ani de practică, dintre care doi sunt de observare, iar doi de predare, iar acest ciclu liceal se încheie cu un atestat profesional”, spune profesoara.
Crede că ar fi o idee bună ca elevii să diversifice uneori școala de practică, să ajungă poate și la țară sau în școli cu diferite provocări, dar momentan așa este gândit sistemul. Primul lor contact cu o altă clasă decât cea la care au făcut practică e în momentul în care susțin inspecția necesară înainte de examenul de titularizare. „Așa că ei înainte să termine clasa a 12-a, prin lunile astea mai-iunie, chiar merg la diferite școli și susțin acele inspecții. Nu cunosc colectivul, nu cunosc profesorii care îi vor monitoriza, îi vor evalua și da, e o mare provocare pentru ei.”
Profesoara metodistă spune că uneori și pe ea o surprind elevii cu ce metode noi găsesc și vor să aplice: „brainstorming, dezbateri, mese rotunde sau altele în care procesul este extrem de activ”.
Și-ar dori să se șteargă preconcepția că această profesie este una ușoară. „Este foarte provocator să fii în control tot timpul, să dirijezi grupuri mari de elevi, că astăzi avem grupuri de la 25 până la 35 de elevi. Cred că nu se promovează suficient de mult această meserie.”
Prof în România
Ca să fii profesor în România e nevoie de studii superioare, o cere legea. Pentru absolvenții de licee pedagogice intrarea în sistem poate veni chiar după absolvire, în învățământul preșcolar și primar. 99% dintre absolvenții de pedagogic aleg să își continue studiile și să meargă la facultate, chiar dacă predau deja, spun asociațiile de profil.
Pentru învățământul gimnazial și liceal trebuie să urmezi o facultate în domeniul specific (de exemplu: biologie, istorie, geografie) și absolvirea unui program de pregătire psihopedagogică care se face de obicei în timpul studiilor universitare. În plus, conform proiectului noii Legi a învățământului preuniversitar din 2023, pentru a ocupa funcția de cadru didactic este necesară absolvirea unui program de masterat didactic cu durata minimă de un an.
Examenul de Titularizare este esențial pentru a fi profesor la o școală din România. Pentru a promova examenul trebuie să obții minim nota 7 ca profesor titular și minim nota 5 ca profesor suplinitor.
În România există 47 de licee pedagogice și licee cu profil pedagogic, deci câteva mii de elevi care urmează această cale. Din cele aproape 220 de mii de cadre didactice din România, doar 5% au sub 25 de ani, în prezent. Și din păcate, mulți ies din sistem după primii cinci ani.
Profil pedagogic, un trailer pentru profesie
Eliza Gherghe este absolventă a profilului pedagogic din Râmnicu Vâlcea, iar în prezent este învățătoare deja de doi ani la o școală din București. Deși a iubit acest profil din prima oră de practică, la finalul celor patru ani de liceu Eliza consideră că „profilul pedagogic a fost ca o introducere, ca un trailer despre tot ceea ce înseamnă această meserie de dascăl. Există lucruri pe care profilul pedagogic nu le-a acoperit și pe care simți că trebuia să le înveți pe cont propriu.”
Tânăra învățătoare este de părere că profilul pedagogic ar trebui să aibă și ore de consiliere în care să li se spună exact ce va implica această meserie și cum va trebui să gestioneze relația cu părinții. Chiar și practică mai multă și variată. „Ai impresia că tu te descurci, deși copiii aceia au ajuns la un nivel de a se descurca datorită doamnelor învățătoare cu care au lucrat, care construit cu ei ceva. Și asta urmează să faci tu cu clasa ta. Și asta eu oarecum și cred că profilul pedagogic nu-ți arată.”
„Cred că orice cadru didactic la început de carieră are nevoie să audă că este important să aibă grijă de el și să se odihnească și să nu depună foarte mult timp pentru a pregăti lecțiile pe care le are de predat, deoarece nu tot timpul se întâmplă cum plănuiești tu.”
În primul său an în învățământ a primit clasa pregătitoare iar asta a ajutat-o mult, fiindcă au putut și ea și copiii să pornească de la un punct zero. „Am crescut împreună”.
Majoritatea joculețelor de captare a atenției le știe încă din liceu și ăsta e un plus. Dar a avut parte și de provocări. Își amintește momentul în care a pus o melodie la videoproiector. „Un elev se temea că apare o reclamă cu bau. Cred că din familie cineva i-a făcut la un moment dat o glumă și el a rămas cu teama asta că poate apărea un monstru. La un moment dat a apărut o reclamă, nu era cu bau-bau, dar a început să plângă, tremura din cap până-n picioare, i se învinețiseră buzele. M-am dus la el și am zis că e totul în regulă, nu a apărut niciun bau-bau. L-am luat de mânuțe, l-am îmbrățișat, am început să-l calmez cum am putut. Dar inițial nici eu nu m-am așteptat la o asemenea reacție din partea lui.”
Cele mai frumoase momente pentru ea sunt cele în care elevii vin și îi oferă o scrisoare, un bilețel cu „doamna, vă iubesc, doamna, ești cea mai bună”, o inimioară, un desen, un portret, semne de recunoștință. Și atunci se șterge orice greutate.
Părinții „au rămas cu gura căscată”
Cum poate o tânără de 19 ani să câștige încrederea părinților? Prin multă muncă, seriozitate și creativitate, crede Eliza.
Când a devenit învățătoare, a văzut uimire și neîncredere pe chipul părinților. Se temeau de faptul că o fată de 19 ani e cea care le va educa copiii. „Când am ieșit în curtea școlii în prima zi de școală și m-au văzut, au rămas cu gura căscată, la modul cel mai serios. Nu le-a venit să creadă că eu le voi fi învățătoare copiilor lor. Evident că au existat temeri legate de cine îi va învăța pe copiii lor, că sunt tânără, fără experiență.” Prin activitățile pe care le-a propus, prin serbările organizate și prin munca depusă, Eliza le-a câștigat încrederea, iar acum, în al doilea an de catedră, părinții o privesc ca pe un adult și o profesionistă.
A avut părinți din categoria „tot timpul contra” și i-a fost greu să gestioneze problema la început. „Așa sunt ei de fel nemulțumiți și trebuie să te obișnuiești cu asta și să nu te învinovățești mereu.”
Cu elevii cel mai greu i-a fost să îi învețe la început cu statul în bănci și cu regulile, dar e o tranziție. Totul face parte din procesul de învățare. „Au mai fost mici scăpări, m-au întărit și mi-au dat încredere în mine și m-au făcut să înțeleg că până la urmă în drumul unui om, în drumul pe care îl are într-o carieră, dă piept cu niște provocări tocmai pentru a-l crește.”
Dar la finalul zilei, simte că e pe drumul cel bun. „Nu numai că îmi place, ci îmi umple inima și mă împlinește să știu că sunt omul care ghidează un grup de copii, îi educă, îi formează și îi iubește.”
