„Eram o familie înainte de scoala online”
de Anamaria Lupu
E 8 când sună alarma telefonului. Bâjbâi în beznă, opresc ţiuitoarea, mă împiedic de tăblia patului, ajung în bucătărie, aprind lumina și îmi iau laptopul. Deschid inițial prima pagină cu platforma școlii pentru orele online, ca mai apoi să mă plimb stângace până la baie, cât timp lecția interactivă se va deschide. Apăs pe butonul albastru care mă introduce în noua mea sală de clasa. Una cam întunecată. Profesorul ne privește dezamăgit: „Ați intrat ?”, iar eu rostesc un „Bună ziua!” șoptit, mai mult pentru mine.
Ora se desfășoară în continuare, dar doar cu o parte din elevi, căci restul sunt preocupați probabil cu alte probleme de-ale vieții. Astăzi, povestea scolii online se termină, dar fără „și am trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Sperăm ca măcar „până la examen”. O să vedem.
Până una alta, decizia de a deschide școlile și de a renunță la ideea scolii online a fost o binecuvântare. Sau măcar a fost o binecuvântare pentru mulți dintre părinții care nu aveau unde să-și lase copiii pentru o perioada mai lungă de timp. Noi, elevii, avem păreri împărțite: cei care intră în cutia „conștiincioși” susțin că școala tradițională este cea mai eficientă, iar ceilalți suferă în tăcere.
Colega mea Lorena Neacșu, de la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”, crede că să faci școală cu telefonul mobil lângă tine e ca și cum ai pune un alcoolic barman.
Școala online a fost ok. Nu pot să spun că am învățat extraordinar, dar a fost ok. Am reușit să ne descurcam cumva. Dar este mult mai ușor să fii distras acasă, unde ai telefonul lângă tine. Învățatul la școală e mult mai eficient,cel puțin pentru mine care pot fi distrasă foarte ușor.
Profesorii s-au străduit să fie creativi, dar era greu când nu ne vedeau pe toți la față. Sau la ecran, mai bine zis. „Încă țin minte cât haos a creat asta, căci mereu cineva era cu camera închisă și stârnea dezamăgirea unui profesor”, mi-a mai spus Lorena.
Da, ne bucurăm că ne-am întors la școală, dar nu aș arunca la coș școala online. Lorena e de acord. „Da, cred că ar trebui să rămână o opțiune. Ai putea merge la scoală sau la facultate în alt oraș fară costurile necesare. Ar fi genial să pot să studiez la o facultate din New York din propriul meu fotoliu, cu familia aproape și prietenii de asemenea.”
Școala, prin mască
Oana Pîrvu, prietena Lorenei, spune că s-a schimbat mult în timpul ăsta. „Am compensat lipsa aceasta de comunicare prin mesaje. Dar lipsa de comunicare ne-a răcit foarte mult, nu ne mai vedeam câte șapte-opt ore pe zi, a fost o schimbare bruscă. Eram o familie înainte de școala online.”
Recunoaște că a afectat-o statul în casă. „M-a făcut să am o stare destul de negativă, iar stresul acumulat în timpul orelor online și-a spus cuvântul.”
La fel să fi fost și pentru profesorii noștri? Profa noastră de informatică, Laura Gavrilă, recunoaște că până și pentru un specialist școala online a venit cu provocări și a trebuit să investească mai mult timp în pregătirea orelor.
„La reîntoarcerea la școală după trei luni am realizat cât de mult mi-a lipsit interacțiunea cu elevii față în față, să zâmbim și să glumim, chiar și prin mască, să lucrăm în clasa, să fim la școală. E interesantă soluția online, dar îmi doresc să îmi desfășor profesia la catedră, în fata copiilor”, mi-a mărturisit profesoara.
Ne-am bucurat de întoarcerea în clase, dar printre zâmbete, simțim frică și anxietate. Le ascundem sub măști. Măcar suntem la școală.
Pregătirea pentru bacalaureatul pandemiei sau cum „să dau mute la tab și să lucrez la altceva”
de Claudia Damian, clasa a XI-a
Are 220 de ani. L-a înființat Bonaparte. La noi a apărut acum 92 de ani, când cei de vârsta noastră ziceau „jolie” în loc de „cool”. Are vârsta unui bunic și chiar își arată vârsta. Așadar, cum să întinerim bacalaureatul? Cum să-l facem mai apropiat de noi, de cei de vârsta mea? Soluții există, dar să nu se schimbe nimic anul ăsta, nu când colegii mei dau bacalaureatul. Nici când îl voi da eu.
I se mai spune examenul maturității. Pentru mine e examenul care aduce sfârșitul celei mai frumoase etape din viața unui adolescent. Până acum cred că era doar un examen ce dovedea faptul că nu ai trecut prin liceu degeaba, că nu a fost doar despre ce prietenii ți-ai făcut în ăștia patru ani. Anul 2021 vine la pachet cu un adevărat examen al maturității, aș zice. Dar nu contează ce zic eu. I-am întrebat pe cei cu un picior în examen ce cred.
„Pentru mine, e mult mai obositoare întâlnirea pe Zoom decât multe ore la şcoală. Concentrarea nu e la fel şi parcă nici eficiența. Din punctul meu de vedere acest înfricoșător examen este dovada maturizării noastre și ar trebui tratat cu maximă seriozitate. Pregătirea este importantă, notele (de trecere) sunt importante, chiar și aspectul fizic este important pentru că felul în care ne prezentăm spune totul despre noi, prima impresie chiar contează… DAAAR, nu trebuie, totuși, să facem din Bac o tragedie.”
Experiența pe care o trăiesc acum nu e nașpa, chiar mă bucur că termin liceul și pot face ceva ce-mi place mai mult decât tot ce am făcut până acum. Bac-ul e ușor, știu sigur că-l iau, deși încă nu înțeleg de ce la real dau Bac la română.
„Pregătire nu fac pentru că personal n-am nevoie și mă descurc așa, pot învăța pe cont propriu.
Orele online au și niște plusuri și minusuri, de exemplu e mai greu să înveți în online și mai puțin motivant, dar pot oricând să dau mute la tab și să lucrez la altceva ce mă ajută pe mine pentru bac. Orele la școală sunt fix opusul, plus faptul că mai pierd niște timp pe navetă. Altceva ar fi ca eu m-am descurcat cât de cât cu online-ul, dar am colegi care se plâng. Eu sunt obișnuit să caut pe net tutoriale și toate cele și să-mi mai pun materia la punct. Cu pregătirile pentru Bac totul este OK, dau la română, matematică și informatică.”
„Am două moduri de a învăța: fie fac 2 ore cu 2 ore cu 2 ore fiecare materie, într-o ordine aleatorie, fie stau o zi mai multe ore pe o materie (asta când e ceva mai mult, un subiect mai greoi, cum ar fi subiectul al treilea la limba română).
Uneori folosesc tehnica pomodoro, în care practic ai 25 de minute în care înveți cât de mult poți tu și apoi ai 5 minute pauză. Mi se pare cel mai eficient așa. Până la Bac, mă aștept să iau note și mai mari și mai departe să fac ceea ce-mi place, mai precis o cariera în programare.”
Anul trecut, în 2020, rata de promovare a fost cea mai scăzută din ultimii șase ani. Așa că aș zice că nu e așa mare presiune pe colegii mei. Hai că se poate!
Școala cu marcaje pe jos versus școala online
de Andreea Cotună, clasa a IX-a
Totul a început ca o glumă, întâi școlile au fost închise pentru două saptamani, apoi s-a prelungit această ,,vacanță’’ pentru încă trei luni. Liceul meu, ca multe alte unități de învățământ din județ, a adoptat modelul hibrid. Clasele au fost împărțite în două și a venit fiecare câte două săptămâni. Apoi am trecut cu totul în online.
Apoi a venit 8 februarie. Prima zi de școală, fizic, după trei luni online. Totul părea că se mișca din ce în ce mai repede, parcă minutul nu mai avea 60 de secunde. Am intrat în curtea școlii și deja observ că marcajele albastre și roșii de pe jos au devenit albe. Domnii noștri gardieni, drăguți ca de fiecare dată, ne invită să ne dezinfectăm pe mâini. E primul lucru. Noul „bună ziua, ce mai faceți?”
Ajung în două minute și în fața corpului de clădire unde e clasa mea și încă îi mulțumesc lui Dumnezeu că am clasa la parter și că nu trebuie să pierd cinci minute din pauză până acolo. Da, suntem generația vitezei.
Intru-n clădire și observ că tablourile cu foștii profesori ai Colegiului încă sunt înrămate pe pereții holului. E bine să ai și certitudini de genul ăsta când nimic altceva nu mai e la fel.
Ca de obicei, fac trei pași de elefant și ajung în dreptul sălii. Era liniște, dar când am deschis ușa, un zâmbet incontrolabil mi se lipește pe față… Simt fericire. Și puțină teamă.
Imediat îmi văd prietenele și mă duc să mă așez în banca pe care mi-am ales-o de dimineață pe grupul clasei (mai nou așa se face).
Trec câteva minute și-mi fac curajul să merg să vorbesc cu câțiva colegi, pe care azi i-am văzut pentru prima dată după atâta vreme. Despre ce putem vorbi decât despre școala online. Nu le dau numele, nici ei n-au vrut și nici nu găsesc că e relevant. Suntem elevii universali ai școlilor din România.
Mi-am permis să fac eu o clasificare tainică și poate relevantă: elev introvertit, elev extrovertit, elev din mediul urban, elev din mediul rural.
Deci, cum vezi tu școala online?
Extrovertit: Eu văd școala online ca pe o alternativă bună în condițiile actuale pandemice. Deși, nu este ce ne-am așteptat, ne oferă minimul de informații necesar pentru a pune bazele fundamentului mediocru al individului.
Introvertit: Mie, cel puțin, mi-a fost foarte greu. De felul meu, mă emotionez și mă înroșesc când trebuie să vorbesc în public. În acest context, mie mi se pare nepotrivit modul de ascultare, mai ales când trebuie să prezinți o carte la română sau să faci o prezentare la engleză.
Care sunt avantajele acestei metode de învățare?
Copil care nu vrea să împuște notele: Avantajul principal este faptul că totul se petrece în interiorul „lumii mele”. Și pot sa imi creez o atmosfera care îmi conferă liniște și fericire.
Copil pentru care notele sunt importante: Unul dintre avantajele scolii online, în ciuda situației actuale, este faptul că am reușit să continuăm materia, iar profesorii s-au implicat mai mult. Aceștia au putut apela mai repede la materiale atractive, prezentări powerpoint, filmulețe și poze. La școală nu puteam face mare lucru, deoarece în majoritatea claselor situația materială era una nefavorabilă, iar elevii nu dețineau un laptop sau un videoproiector.
Cum ai descrie scoala online?
Mediu urban: Din punctul meu de vedere, în acest moment aș putea asemăna online-ul cu haosul. Notele erau luate mai mult pe ochi frumoși decât pe cunoștințe, iar nimeni nu învăta ca la școala normală.
Mediu rural: Eu gândesc diferit față de colega mea. Pentru mine a fost mult mai ușor, deci aș conecta cu „relaxarea”, deoarece nu a mai trebuit să plec cu două ore înainte de începerea orelor că să prind naveta, iar seara nu mai trebuia să pierd jumătate din ultima oră pentru că eram, deja, la mine în cameră.
Cu toate că în general ne despart multe lucruri, de data asta mulți dintre profesori ne-au împărtășit gândurile despre școala online. Cum ar fi profii de logică și de sport.
Profesorul de logică: Un experiment îngrozitor, o mare prostie. În primul rand, interacțiunea copil-profesor a lipsit în cele mai multe cazuri, iar sentimentul de colegialitate a fost diminuat excesiv. În al doilea rând, nu am putut. Evident ca nu sunt de acord cu acest sistem învățare deoarece mai rău ameteste elevii, nu este în beneficiul elevului.
Profesorul de sport: Școala online, din punctul meu de vedere, este cea mai bună alternativă în contextul actual pandemic. În afara granițelor învățământului, cota ce ține strict de sport a crescut excesiv, lumea dorind să dea kilogramele puse în lockdown jos. În școli, sportul nu prea s-a făcut, doar atunci când se spunea că vine cineva în control. Eu mi-am rugat toți elevii să între la sport și măcar să facem o mică încălzire cum putea fiecare.
„Chiar mă săturasem să ridic mereu mânuța aceea virtuală”
de Alexandra-Elena Moldoveanu, clasa a X-a
După trei luni, eu și colegii mei ne întoarcem fizic la școală. Pe unii dintre ei nu i-am mai văzut de aproape un an de zile, din martie, deci sunt bucuroasă pentru ce urmează să se întâmple. Știu că bobocii nu s-au întâlnit încă toți, așa ca sigur va fi o zi interesantă pentru ei. Am unele așteptări pentru această revenire și sper că nu o să fie doar ceva temporar.
Veselie. Revedere. Zâmbete ascunse de mască. Responsabilitate.
Acesta e rezumatul a ceea ce s-a văzut și simțit de când intrai pe poarta liceului. Toți eram deja obișnuiți cu măsurile de siguranță, așa că această reîntoarcere a fost mai degrabă despre noi, ca persoane, decât despre măști, dezinfectant și distanță.
Holurile sunt pline de elevi. Unii se grăbesc să ajungă la clasă pentru a-și revedea colegii sau pentru că abia așteptau să înceapă prima oră. Le fusese dor de profesori, de atmosfera de la clasă.
Cât am pierdut însă? Câtă materie și cât din abilitățile de socializare. Teodora Lungu, de exemplu, este în clasa a X-a și a ratat Olimpiada Națională de Biologie din cauza pandemiei. Deși ne-am întâlnit la școală, noi am preferat să vorbim puțin pe Zoom despre ce înseamnă pentru ea aceasta revenire și dacă i-au lipsit orele de biologie din clasă.
,Mă bucur că ne-am întors fizic la școală pentru că pot să îmi văd toți colegii la un loc, pot să interacționez direct cu profesorul. Chiar mă săturasem să ridic mereu mânuța aceea virtuală. Cât despre olimpiadă, la început am crezut că doar s-a amânat și am zis că este un lucru bun pentru că aș fi avut mai mult timp să învăț. Când am aflat că s-a anulat din cauza pandemiei, am fost destul de tristă”, mi-a spus Teodora. I-au lipsit desenele făcute pe tablă de la biologie. Pe tableta grafică nu ies la fel. „Dar în online aveam mai mult timp să învăț partea biologiei care îmi place cel mai mult, anatomia, să răsfoiesc prin atlase, să mă uit la videoclipuri legate de acest subiect.”
Clasele sunt pline de zumzet, de râsete, chiar dacă în alte zile elevii ar fi fost stresați de ascultarea la matematică sau de prezentarea unui eseu. Uneori mă gândeam la tăcerea clasei mele când eram cu toții acasă. Pereții nu vorbesc, dar dacă ar face-o, sigur ne-ar mulțumi că ne-am întors.
Mie mi-a dat o stare de siguranță, de calm să îmi văd colegii din nou împreună. Să decidem locul din bancă, să ne spunem din nou glume, să ne pregătim pentru începerea orei. De toate mi-a fost dor.
Am intrat pentru prima oară de la începutul liceului în laboratorul de chimie. Pe pereții clasei erau planșe cu tabelul periodic. Două table albe șterse, un dulap cu instrumente chimice, o catedră cu măști și dezinfectanți. Gălăgie, agitație, frânturi de cuvinte. Patrimoniul imaterial al școlii.
,,Nu ne-am mai văzut cu toții de când erați mici, boboci, nu-i așa?”
,,Mi se pare că sunteți atât de mulți acum, trebuie să mă obișnuiesc, dar mă bucur să vă văd”. Sunt câteva dintre replicile cu care ne-au întâmpinat profesorii. Plus sfaturile de respectare a măsurilor în această perioadă. ,,Nu vreau să mă credeți pesimist, dar nu cred că fericirea noastră va dura foarte mult”, ne-a zis unul dintre profesori îngrijorat de creșterea ratei de infectare. În pauze elevii mergeau în părculețul liceului. Acum este destul de greu să te întâlnești cu ceilalți copii din liceu pentru că pauzele sunt diferite, dar asta înseamnă mai mult timp de socializare pentru copiii din aceeași clasă.
Apoi mai sunt elevii care stau în cămin. „Când am sosit azi la cămin, m-am simțit eliberată, sincer. Era ca și cum trăiam într-o bulă până acum. Colegii au devenit și ei mai răbdători, chiar am rămas surprinsă.”
Ne-am bucurat cu toții, asta-i clar. Am adunat dintre impresiile colegilor. „O experiență foarte bine primita după atâta timp de despărțire”, ,,M-am bucurat că mi-am revăzut colegii”, ,,M-am simțit puțin ciudat să ne reîntoarcem la școală, dar acum, după câteva ore, parcă nu mai este atât de rău.”
La finalul zilei, toți am simțit deja o stare de oboseală, probabil din cauza trecerii de la școala online la școala fizică și sigur va dura ceva timp până ne vom obișnui. Dar e ceva cu care vrem să ne obișnuim, de data asta.
Două săptămâni la școală. Fluturi în stomac și ecuații exponențiale
De Bianca Vasile, clasa a X-a
Culoarea mea preferată este albastru. Acum, în pandemie, noul meu albastru este verdele. Scenariul verde. Stau cu ochii pe cifre. 0.84 la mia de locuitori. Ne despart 0,16 la mie de scenariul galben. Adică 160 de cazuri. Matematica dă roade. Ultima oară am făcut ecuații exponențiale. Am înțeles mai bine ce înseamnă „creștere exponențială”. E ceea ce nu vreau să se întâmple cu numărul de cazuri Covid.
1,26 la mia de locuitori. Ne-a lovit realitatea. Au fost două săptămâni de bucurie, de școală... la școală. Iată cum a fost.
Știți fluturașii ăia din stomac, care se simt la prima întâlnire? Așa m-am simțit eu în prima zi de școală după atât de mult timp. Aveam emoții și îmi era într-un fel și frică. Eram nerăbdătoare să îmi văd colegii, profesorii și să simt acea atmosferă de la ore, când nu putea să te distragă nimic. Știai că altfel o să te alegi cu o notă mică.
Mi-a lipsit foarte mult atmosfera din pauze, când stăteam toți și râdeam, discutam, ascultam muzică sau făceam poze. Toate aceste lucruri ne-au fost străine în ultimele luni și mai mult ca sigur orice elev aștepta să retrăiască aceste senzații.
Îmi aduc aminte, că imediat după ce am intrat pe ușa clasei, toți prietenii mei care erau deja acolo se bucurau la fel de tare pe cât mă bucuram eu să-i văd, și în ciuda regulilor de distanțare, nu am rezistat să nu ne îmbrățișăm. Însă, pe lângă faptul că eram toți entuziasmați să ne revedem, eram și confuzi: ni se schimbase clasa, eram într-o sală mult mai mică și în alt corp.
Nu credeam niciodată că ne pot încerca atâtea emoții într-o singură zi de școală… Sunt din nou la mine în cameră, în clasa mea. Cele două săptămâni sunt acum ca un vis depărtat, dar foarte clar. Mi-a fostgreu să mă reacomodez la orele în clase, pur și simplu mă dezobișnuisem de modul de predare al profesorilor. La fel de greu a fost și pentru colegii mei. „Mi-a fost foarte greu pentru că mă obișnuisem cu confortul meu de acasă, unde mă simțeam cel mai bine, iar acest lucru îmi oferea mai multă siguranță și încredere”, mi-a spus o colegă din clasa a noua.
Unde mai pui că pentru clasa a noua a fost mai greu. Nici nu și-au cunoscut bine colegii, că s-au întors acasă. „În semestrul trecut, am mers fizic la școală pe grupe, astfel încât am cunoscut doar jumătate din colegi și într-adevăr mi-a fost greu să interacționez și cu ceilalți.”
„Primele zile de liceu au fost foarte frumoase, deoarece m-am regăsit cu prietenii mei și ne-am simțit foarte bine împreună, mai ales în pauze, când am putut să retrăim momentele dinainte de pandemie, ceea ce a fost minunat”, mi-a spus și o colegă dintr-a zecea.
„Eu chiar mi-am dorit pentru că îmi era foarte dor de atmosfera aceea de la liceu, de colegi și de anii de liceu efectiv, pentru că în perioada cât am stat online simțeam că nu învăț nimic și mi-am dat seama că nu era OK deloc.”
Și profesorii s-au bucurat să ne vadă. „Chiar am avut impresia săptămâna asta că suntem altfel cu elevii noștri, avem o legătură pe care nu o aveam înainte, suntem mai înțelegători, atât noi, cât și ei, mai calzi”, mi-a mărturisit una dintre profesoare. Elevii au simțit că ceva s-a schimbat la profesori. „Au fost mult mai calzi și mai înțelegători cu noi, au depus mult efort de a ne crea oarecum un confort de care aveam nevoie pentru a ne acomoda cât mai repede.”
Orarul a fost însă o nebunie. De exemplu, elevii de la patru clase au cursuri de 20 de minute, urmând o pauză de 10 minute și din nou 10 minute de cursuri, în timp de alte clase au 10 minute de cursuri, 10 minute de pauză și încă 20 de minute de cursuri.
1,26. Sunt din nou în camera mea, în fața calculatorului meu pe care stau înrămate fețele colegilor mei. Nu știm pentru câtă vreme. Totuși, să mă concentrez pe părțile bune. Fiind navetistă, îmi ia două ore să ajung la liceu. Acum doar mă trezesc, îmi fac temele, mă îmbrăc cu o bluză oarecare din dulap și intru la ore. Când merg la școală fizic, durează 15 minute numai să mă hotărasc cu ce să mă îmbrac. Mai sunt trei luna jumătate de școală. Aștept întoarcerea la școală. Pentru a câta oară anul ăsta, nici nu mai vreau să știu, nu mai vreau număr. Rămân la ecuațiile exponențiale.
