PODCAST REZOLVAT După zeci de ani de predat, Mirela Ștețco a ieșit din învățământ, deși era în vârful carierei. Și-a dat seama că ce făcea, nu făcea bine. „Am avut câteva momente în care am înțeles că ceea ce fac este profund greșit”. N-a părăsit însă domeniul, ci a pus umărul la creșterea Teach for Romania, un ONG care caută oameni cu potențial, îi pregătește să devină profesori în medii vulnerabile din țară și îi susține în parcursul lor acolo. Teach for Romania a pornit de la ideea că fiecare elev trebuie să aibă acces la educație de cea mai bună calitate. Ce a funcționat în acești zece ani și poate fi replicat la scară mai mare?
Printre liderii lumii, pentru prima oară, la a 28-a ediție a Conference of the Parties, cunoscută drept COP 28, au participat și copii din toată lumea. Eva, elevă în clasa a X-a din Giurgiu, a mers la Dubai cu un mesaj ferm al generației ei cu privire la schimbările climatice. Le-a povestit celor de acolo și despre cum e afectat orașul ei de la malul Dunării de încălzirea globală.
O directoare de școală dintr-un sat din Sălaj a reușit, cu metode simple, să-i aducă pe elevi cu drag la școală și astăzi copiii își aduc ei dimineața colegii la cursuri. Delia Monica Petran, de la Școala gimnazială Dobrin, cu 120 de elevi, a dat responsabilități tuturor profesorilor, a strâns relația cu familiile copiilor și a premiat prezența la școală. O politică a școlii este ca fiecare elev să primească atenție. „Să nu existe copil care să vină la școală și nimeni să nu-l întrebe nimic până merge acasă”, explică profesoara. Iată câteva exemple concrete de ce funcționează în combaterea abandonului școlar.