Peste 33 de mii de nereguli legate de securitatea la incendiu în școli. IGSU: „Cele mai multe se găsesc în școlile construite înainte de Revoluție“

Peste 33 de mii de nereguli legate de securitatea la incendiu în școli. IGSU: „Cele mai multe se găsesc în școlile construite înainte de Revoluție“

Incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț, în urma căruia 12 persoane au murit și cinci sunt grav rănite, ridică semne de întrebare cu privire la securitatea la incendiu și din școli. La sfârșitul lunii octombrie, cu o săptămână înainte ca toată țara să treacă la învățământul online, acoperișul unei școli din comuna Sâncel, județul Alba, a luat foc în timp ce elevii erau la ore. Școala 9 a cerut Inspectoratului General pentru Situații de Urgență situația autorizațiilor la incendiu în școli și a aflat că în ultimii doi ani au descoperit peste 33 de mii de „deficiențe“.

02.12.2020

de Florinela Iosip

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) împarte clădirile școlilor în două categorii: care au nevoie de autorizație de incendiu și cele care nu au nevoie de această autorizație, fiindcă au fost construite înainte de 1998, când „nici nu exista expresia autorizație de securitate la incendiu”. 


Îngrijorător este faptul că mai mult de jumătate dintre clădirile de după 1998 nu au autorizație, deși ar trebui. În schimb, cele mai vechi, care nu au nevoie de acest document, sunt cel mai des sancționate de pompieri din cauza neregulilor. Printre acestea se numără faptul că exploatează greșit instalațiile de detectare și de alarmare a incendiilor sau că ele nici nu există și, în unele cazuri, lipsa unei minime dotări cu stingătoare. 

Acum doi ani, Școala 124 din Capitală a luat foc din cauza unei rețele electrice vechi. Clădirea fusese reabilitată, dar la instalația electrică s-au făcut îmbinări cu vechea rețea. Școala nu avea autorizație de incendiu. Din fericire, n-au fost victime, însă problema securității rămâne una actuală.


33.743 de „deficiențe“ legate de securitatea la incendiu au fost descoperite în clădirile unităților de învățământ, în anii şcolari 2018-2019 şi 2019-2020. Neregulile au fost descoperite în urma efectuării a peste 8 mii de controale de către inspectoratele pentru situații de urgență județene și din București-Ilfov. Aceasta este situația prezentată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) la solicitarea Școala 9. Din totalul de deficiențe, „4.625 au fost înlăturate operativ“ - adică au fost rezolvate. 


S-au emis aproape 23 de mii ( 22.934) de avertismente și 1.102 de amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei. - IGSU.

Principalele nereguli constatate de inspectoratele aflate în subordinea IGSU au fost:


-funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu 

-exploatarea defectuoasă a instalaţiilor de detectare, semnalizare și alarmare a incendiilor sau lipsa acestui tip de instalație

-neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat sau neasigurarea dotării minime


Datele premierului Ludovic Orban versus datele IGSU


Premierul Ludovic Orban Guvernul României a prezentat în august un raport pentru redeschiderea școlilor în care se preciza că „46% dintre unitățile de învățământ nu necesită autorizații ISU“.  Însă aceste date se referă la unităţi de învățământ cu personalitate juridică, nu la clădiri - cum centralizează IGSU.


La sfârşitul lunii octombrie, în evidenţele IGSU figurau 25.478 de construcții ale unităților de învățământ preuniversitar. Dintre acestea, 17.619 clădiri, peste 69%, n-au nevoie de autorizație privind securitatea la incendiu. De ce? „Pentru unităţile de învățământ, această obligație a fost instituită explicit începând cu anul 1998“, explică reprezentanții IGSU. Adică de când a intrat în vigoare Hotărârea nr. 571/1998 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării/autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor.

 

Asta înseamnă că toate clădirile unităților școlare construite înainte de 1998, care n-au suferit lucrări de modificare și nu și-au schimbat destinația, nu necesită autorizație ISU. „Majoritatea școlilor au fost construite înainte de 1990, când nici nu exista expresia autorizație de securitate la incendiu. Astfel, ele se încadrau în vechea legislație din anii '70“, ne-au clarificat telefonic reprezentanții ISU.


Dar asta nu înseamnă că acestea nu sunt obligate să respecte normele de securitate la incendiu valabile în prezent. Mai mult, reprezentanții IGSU au afirmat că dau cel mai des amenzi în școlile care n-au nevoie de autorizație. 


„Cele mai multe nereguli se găsesc, de obicei, în școlile construite înainte de Revoluție. Cele noi trebuie să respecte regulile în vigoare pentru a obține autorizația. Prin urmare, acestea n-ar trebui să aibă deficiențe sau, cel puțin, nu la fel de multe ca școlile vechi“, ne-au mai explicat reprezentanții IGSU.

 Incendiu la Școala 124/ Sursa: Facebook IGSU


Peste jumătate dintre clădirile obligate să aibă autorizație n-au acest document


După ce eliminăm clădirile școlare construite înainte de 1998, care n-au beneficiat de modificări semnificative, rămân 7.859 de clădiri care trebuie să aibă autorizație pentru securitatea la incendiu. 


Dintre acestea, 4.054 dintre construcții școlare nu au autorizație, dar 23% dintre ele sunt în curs de obținere al acestui document. Acum au doar avizul de securitate la incendiu. Care este diferența între aviz și autorizație? Avizul se referă la măsurile propuse de beneficiar în vederea îndeplinirii obligațiilor legale privind securitatea la incendiu, iar autorizația constă în implementarea măsurilor propuse în etapa de avizare.


Statistica clădirilor școlare fără autorizație nu s-a îmbunătățit semnificativ față de anii trecuți. În anul școlar 2019-2020, 4.091 de construcții școlare funcționau fără autorizație de securitate la incendiu, iar în perioada 2016-2017, 4.221 de clădiri, potrivit Mediafax. 


Chiar dacă luăm în considerare că numărul total de clădiri ale unităților de învățământ variază de la un an la altul din cauza comasărilor dintre școli sau a recepției de noi construcții, problema rămâne aceeași: 


Peste patru mii de clădiri în care sunt prezenți preșcolari, elevi, cadre didactice și personalul auxiliar n-au autorizație de securitate la incendiu. Asta, deși legea obligă primăriile în acest sens, școlile și grădinițele de stat fiind sub administrarea lor.


„Autorizația trebuie solicitată după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și înainte de darea în funcţiune a clădirii. Obligația solicitării și obținerii avizului şi autorizației de securitate la incendiu revine exclusiv investitorului, respectiv beneficiarului investiției“, precizează IGSU. 


Practic, orice obiectiv din categoria construcțiilor care au nevoie de autorizație de securitate la incendiu pot funcția și fără acest document, dar pe răspunderea administratorului acelei clădiri.


„Noi putem să oprim funcționarea doar dacă sunt nereguli grave în baza unei hotărâri de guvern care a apărut la finalul anului 2015 (după Colectiv - n.r.)“, ne-au mai explicat telefonic reprezentanții instituției.


Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, principalele cauze ale funcţionării construcțiilor de învățământ fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt: 


-nesolicitarea de către beneficiari (primării) a acestui act 

-pierderea documentațiilor tehnice și lipsa fondurilor necesare întocmirii uneia noi 

-clădirile sunt vechi și nu se alocă fondurile necesare conformării construcţiei la cerinţele reglementărilor tehnice în vigoare

-documentațiile în vederea obţinerii avizului și autorizaţiei de securitate la incendiu sunt întocmite prost


Pe de altă parte, aceeași instituție atrage atenția că „prin emiterea autorizaţiei de securitate la incendiu nu se elimină posibilitatea izbucnirii unui incendiu“. 


O exploatare necorespunzătoare a clădirii „prin improvizaţii sau supraîncărcări ale instalație electrice utilizarea necorespunzătoare a buteliilor cu gaze, mentenanța necorespunzătoare a instalaţiilor de detectare, semnalizare, alarmare și stingere a incendiilor, blocarea căilor de evacuare sau reducerea gabaritului acestora, lipsa sau mentenanța necorespunzătoare a stingătoarelor de incendiu poate conduce la izbucnirea unor incendii“, se mai arată în răspunsul IGSU.


Printre măsurile pe care trebuie să le îndeplinească toate construcţiile pentru învățământ sunt: 


-minim două căi de evacuare, distincte și independente

-casele de scări de evacuare trebuie să fie închise 

-uşile dispuse pe căile de evacuare trebuie să fie cu lățime minimă de 0,9 metri

-rampele scărilor și coridoarele să aibă lățimea minimă de 1,2 metri

-accesul autospecialelor de intervenție trebuie asigurat la cel puţin două faţade


De asemenea, unităţile de învățământ noi sau cele la care sunt executate lucrări de modificare trebuie echipate cu: 


-hidranți interiori și exteriori (dacă au capacitatea maximă simultană mai mare de 200 de persoane sau au aria construită mai mare de 600 metri pătrați)

-sprinklere (construcțiile care au aria mai mare de 1.250 mp și densitatea de sarcină termică mai mare sau egală cu 840 MJ/mp)

-instalații de detectare, semnalizare și alarmare a incendiilor (dacă adăpostesc mai mult de 200 de persoane) 

-iluminat de siguranță pentru continuarea lucrului

- iluminat de securitate pentru evacuare (dacă sunt mai mult de 50 de persoane) 

-iluminat de securitate pentru marcarea hidranţilor interiori


La sfârșitul anului trecut, autorizația de securitate la incendiu a fost eliminată dintre condițiile pentru acreditarea școlilor și grădinițelor de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), potrivit edupedu

Foto Cover: Incendiu la Școala 124/ Sursa: Facebook IGSU

Florinela Iosip

reporter

Învață să cunoască oameni și să scrie din 2016. A lucrat la Realitatea TV, Adevărul și Libertatea, unde este reporter și acum. 

CUVINTE-CHEIE

autorizatie isu, aviz isu, autorizatie incendiu, scoli, scoli cu autorizatie isu, igsu, incendiu scoli

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile