În România, Mirela a ajuns prima dată în fața unor elevi la 18 ani, ca profesor suplinitor de limba franceză. După ce a terminat Facultatea de limbi străine, secția Franceză-Italiană la București, a devenit profesor titular.
În 2006, a ajuns în Belgia, la Universitatea Catolică Louvain-La-Neuve, cu o bursă a Guvernului României, pentru că dorea să facă cunoștință și cu un alt sistem de învățământ. Apoi a făcut un masterat în România și s-a întors la Bruxelles unde a obținut un certificat universitar pentru a putea preda franceza ca limbă străină în UE. Și a rămas la Bruxelles.
Cum e să fii aproape de România, de la peste 2000 de kilometri distanță
La dorința fiicei sale de 8 ani de a vorbi limba română într-un cadru instituționalizat, în septembrie 2016, profesoara româncă a demarat proiectul școlii cu sprijinul asociatei Ioana Belu. Cele două au scris un proiect la Ministerul Românilor de Pretutindeni care a fost acceptat și astăzi chiria și salariile profesorilor sunt acoperite de acesta. Prietenii, recomandările, Facebook-ul au fost uneltele care au ajutat la răspândirea veștii despre școală, iar solicitările de înscriere au crescut cu timpul.
Astăzi, Mirela Niță Sandu conduce școala românească de weekend printre multe alte proiecte sub egida asociației EuropaNova. Are, momentan, 67 de elevi înscriși care frecventează cursurile în mod curent. Se predau cursuri sâmbăta și duminica prin rotație. Copiii petrec sâmbăta la școala românească toată ziua, iar duminica până la 13:30.
Copiii au vârste cuprinse între 5 și 12. „Grupele pe timp de pandemie sunt de 10 copii sau 14 când vorbim despre frați și surori. În vremuri normale, grupele sunt între 18-20, în funcție de prezență”, explică profesoara.
Copiii rămân aproape de țara părinților, dar nu toți reușesc să vorbească și româna foarte bine. O școală de weekend nu este suficientă pentru a ajuta copiii să vorbească în limba română coerent, dacă părintele, acasă, le vorbește doar franceza sau engleza. Doar 40% provin din familii de români care vin la dorința părinților de a rămâne în contact cu limba maternă, restul din familii mixte.
Noi le spunem părinților când vin pentru prima dată: îl lăsați la noi și veniti să-l luati la final de cursuri. Nu vă plimbați prin fața sediului și nu îl lăsați cu telefonul. Dacă la final, copilul vă spune că nu îi place, vă rugăm să nu-l mai aduceți!
Profesoara Mirela Niță Sandu a predat în cadrul școlii înființate doar în primul an, în 2016. Cât ea se ocupă azi de lucruri administrative, Cristina-Marioara Galan, Vera Petrenco și Maria Sudulac-Miculaiciuc sunt cele trei învățătoare cu experiență care fac minuni la clasă. Predau limba și literatura româna, istorie, geografie, artă și tradiții, cursuri de pictură dirijată/ghidată, bricolaj sau muzică.
Copiii plantează flori și își fac propriile comentarii literare
Mirela Niță Sandu consideră că generațiile de copii de acum nu sunt ca generațiile de pe vremea sa. Cunosc foarte multe lucruri, sunt inteligenți, sunt perspicace, comunicativi, curajoși. Utilizează tehnologia la un nivel ridicat, în egală măsură sunt capabili să discearnă cât de utilă le este sau dacă reprezintă un factor care le afectează viața.
La școala de weekend, profesoarele au observat că cel mai mult le plac lecțiile despre regii României, despre Marea Unire, despre comunism și ce a însemnat această perioadă de dictatură pentru poporul român, pentru bunicii sau părinții lor. Îi intereseaza munții, Delta Dunării, Marea Neagră.
Mirela își amintește o anumită oră de geografie în care le-a arătat copiilor din aproape în aproape Universul, Sistemul Solar, Pământul văzut din Cosmos, apoi continentele. „Ne-am apropiat și am văzut Europa, Uniunea Europeană, am continuat să discutăm, apoi România. Lecția noastră, în realitate, era despre România. Tot ceea ce făcusem noi până aici, fusese introducerea. Abia acum, lecția începea în adevăratul sens al cuvântului”, exemplifică profesoara româncă.
Fiecare întâlnire debutează cu o conversație care este urmată de cursul de limba și literatura română. În a doua parte a programului se abordează geografia, istoria, tradițiile sau mediul. Sunt cursuri de cultură generală sau se întreprind activități de bune practici. „Plantăm flori și descoperim părțile plantelor, aflăm curiozități despre păsări și animale, urmate de a treia parte a programului care este o poveste. Citim și comentăm, facem comentariu dirijat sau elaborăm, concepem împreună povestea plecând de la niște elemente date de profesor.”
„Aici, elevii își fac propriile comentarii, nu cu expresii pompoase sau vocabular academic”
În Belgia, sistemul de învățământ este unul bilingv. Există școli internaționale, școli europene și cele din sistemul de învățământ belgian. Sunt și școli cu predare în olandeză, în germană sau franceză. În funcție de regiune, limba se schimbă. Există și școli care pun un foarte mare accent pe învățarea prin imersiune. „Aceasta este o procedură pedagogică ce vizează cursuri atât în franceză, cât și în olandeză, de exemplu. O parte dintre cursuri sunt date într-o limbă, cealaltă parte în altă limbă, în vederea învățării progresive a amândurora”, explică profesoara.
Școala începe pe 1 septembrie. Profesorii au dreptul să personalizeze programa și nu se pune accent pe partea teoretică decât relativ târziu. Își aleg manualele în funcție de nivelul de studiu. „Programele românești, pe când eram eu în România, erau stufoase și se bazau mai mult pe teorie decât pe practică. Aici nu se învață un comentariu dat de profesor. Aici, elevii își fac propriile comentarii, nu cu expresii pompoase sau vocabular academic, ci cu propriile lor cuvinte.”
Olimpiadele există doar din învățământul secundar. „Nu există serbare de final de an cu coronițe și premii, nu știi al câtelea din clasă este copilul tău și nici nu ți se spune”, spune românca. Există teme pentru acasă și în funcție de școală, acestea pot fi de la foarte puține la foarte multe.
Lucruri de văzut la școala de acasă
Nu există un model de învățământ perfect, crede după atâția ani la catedră în două țări diferite Mirela Niță Sandu. „Poate ar trebui să ne formăm periodic toate, dar absolut toate cadrele
didactice. Poate că profesorii ar trebui să nu se mai considere niște mici Dumnezei și să coboare până în sufletele copiilor. Dar, avem și dascăli minunați!”, spune aceasta. Profesori a căror valoare e universală, indiferent de țară.
„Aici, în pandemie, învățătoarea copilului meu a mers la fiecare copil acasă cu plicurile pline de lecții și teme. La fiecare două săptămâni revenea cu corecturile pe bicicleta. Dacă vrem cu adevărat, se poate face școală chiar și în condițiile actuale. Totul e să ne dorim asta din tot sufletul”, spune românca.
Crede că sistemul din România ridică probleme de la faptul că profesorii nu sunt remunerați după munca pe care o depun și abia după ce ar fi plătiți cât merită ar trebui să li se ridice pretenții.
Problema este că elevii români știu multă teorie pe care nu sunt învățați s-o aplice, dar sistemul românesc reușește să formeze copiilor o cultură generală solidă. „Nu înseamnă puțin! Avem profesori foarte buni și școli foarte bune. Avem elevi foarte buni și studenți care pleacă să lucreze în străinătate. Trebuie revăzută doar partea nefuncțională. Dar care este aceea?! Poate ne răspunde cineva.”
