Profesorii ar putea primi totuși bani pentru măști. Când și în ce condiții

Profesorii ar putea primi totuși bani pentru măști. Când și în ce condiții

Școala a început de o lună și profesorii continuă să-și cumpere măștile din banii lor, cu toate că angajatorul ar trebui să le asigure, potrivit Codului Muncii. „E ca și cum ai beneficia de o diminuare salarială”, spun sindicaliștii din educație. Există o speranță: de pe 25 octombrie, școlile și primăriile vor putea depune proiecte la Ministerul Fondurilor Europene și banii ar putea veni până la sfârșitul anului. Sunt eligibile cheltuielile făcute de la 1 august, condiția este să fie trecut clar în proiect momentul de la care se cere decontarea. Între timp, directorii de școli și profesorii sunt lăsați să se descurce. Sunt rare cazurile în care școlile au stocuri de măști, iar dacă au, le țin pentru situațiile de urgență. 

20.10.2020

de Andreea Ofițeru. Foto: Vlad Chirea și Eli Driu

Pe 24 august, premierul Ludovic Orban anunța că s-a finalizat ordonanța de urgență prin care se alocă 175 de milioane de euro, dintre care 50 de de milioane pentru dotarea cu echipamente de protecție medicală și dezinfectanți a școlilor. Restul sunt pentru tablete și containere sanitate mobile. 

Deocamdată, nu a ajuns niciun euro la vreo școală. Între timp a fost schimbată ordonanța 144/2020 prin care se dădeau banii, astfel încât să fie incluse și universitățile. Așa că lansarea ghidului a fost amânată cu zece zile. 

Secretar de stat: „Va fi pe principiul primul venit primul servit”

„Din cauză că s-a schimbat ordonanța 144 și au fost introduse și universitățile, abia astăzi (19 octombrie) se lansează ghidul și data de depunere începe pe 25 octombrie”, a spus Mihaela Popa, secretar de stat pentru fonduri europene. Ghidul solicitantului a fost într-adevăr publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Așadar, primăriile, școlile sau primăriile în parteneriat cu școlile vor putea depune documentația după 25 octombrie. Inițial, termenul era 15 octombrie. 

„Cheltuielile eligibile sunt considerate de la 1 august 2020, cu condiția să completeze corect formularul. Suntem într-un proces continuu de consultanță cu inspectorii pe proiecte, iar ei la rândul lor cu câte un reprezentant din fiecare școală. Va fi pe principiul primul venit primul servit, adică săptămânal sau la două săptămâni, cum va decide Ministerul Fondurilor Europene, vor apărea cei admiși”, a mai spus Mihaela Popa. 

Cu alte cuvinte, școlile vor putea deconta măștile pe care profesorii și le-au cumpărat în perioada de când a început școala, numai dacă școala a scris acest lucru în proiect. Depunerea proiectelor pentru decontarea cheltuielilor cu tabletele și cu toate celelalte materiale va putea fi făcută până în ianuarie 2021. 

Un alt fond din care școlile își pot deconta cheltuielile pentru COVID-19 este cel de 100 de milioane de lei, bani proveniți din fondul de rezervă al Guvernului. Fiecare inspectorat județean a primit câte 3-4 milioane de lei, iar acum sunt în curs achizițiile. 

Director de școală: „Avem stoc de măști pentru urgențe”

Până atunci, profesorii își vor cumpăra singuri măștile. În unele cazuri, pot primi de la școală, dacă rămân fără. Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara, de exemplu, are un stoc de măști pentru urgențe. 

„Suntem un caz fericit. Le-am achiziționat din bugetul nostru. În cazul în care un profesor rămâne fără mască sau elevul nu are mască, le dăm măști din acest stoc. Din păcate, nu avem  suficienți bani ca să asigurăm măști zilnic profesorilor. Eu îmi cumpăr singură măști, și colegii mei la fel. Pentru mine, îmi cumpăr măști din acelea care îmi permit să pronunț mai bine, fiind profesor de engleză, de 4 lei bucata”, a spus Violeta Craina, directoarea adjunctă a colegiului. 

Un profesor are nevoie de 40-50 de măști pe lună

Legal, echipamentele pentru protecția profesorilor ar trebui asigurate de angajator. Un profesor are nevoie în medie de 40-50 de măști pe lună, în condițiile în care o mască sanitară poate fi folosită trei ore, potrivit unui calcul realizat de reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. 

„Este obligația autorităților locale să asigure echipamentele de protecție pentru angajații unităților de învățământ. Nu este nimic interpretabil aici. Când intri într-o școală trebuie să ți se pună la dispoziție echipamentul de protecție. Deci asta înseamnă responsabilitatea strictă a autorităților locale”, explică Marius Nistor,  președintele „Spiru Haret”. 

E ca și cum ai beneficia de o diminuare salarială. 

Facem un calcul simplu: într-o școală cu 50 de profesori care folosesc doar două măști pe zi, școala ar trebui să cumpere măști cam de 1000 de lei în fiecare lună. Nu e o sumă de neglijat. 

Sindicalist: „Ne vom îndrepta împotriva lor în instanță”

Sindicaliștii spun că prin Codul Muncii măștile trebuie asigurate de angajator, cu acei bani de la primării care asigură finanțarea complementară. 

„Angajatorul este unitatea de învățământ, dar finanțarea vine de la autoritatea locală. Eu ca angajator știu foarte clar ce prevede Codul Muncii și îmi fac un necesar de echipamente de protecție. Văd cât costă și solicit finanțare de la primărie, astfel încât să nu mai existe niciun fel de răspundere din partea directorilor școlilor. Mai departe, răspunderea revine celor care trebuie să ne asigure finanțarea. Noi ne vom îndrepta împotriva lor în instanță, pentru că este o încălcare a legislației în vigoare. Codul Muncii nu lasă loc de interpretare”, a mai spus Marius Nistor. 

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, spune că este inadmisibil să supui școlile la atâta birocrație, când se puteau cumpăra măști centralizat și apoi să fie distribuite în școli. 

E de râsul curcilor ca fiecare școală să facă proiect european să cumpere măști. Ce proiect european? Ca să iei măști de 10.000 de lei?

„Aici trebuia să asigure statul român și să dea la fiecare, nu proiecte europene. Sau să facă Guvernul României la nivel de țară. Acum merge fiecare școală cu sacoșa să cumpere măști. La procedurile care sunt ca să faci un asemenea proiect, chiar e bazaconie, la birocrația care e la noi, faci un proiect și vin măștile în ianuarie”, susține Hăncescu.

 

Andreea Ofițeru

reporter

Jurnalist specializat pe educație. A început să lucreze în redacția România libera în anii 2000. A fost apoi în redacțiile de la Adevărul, DIGI 24, HotNews.ro, unde a acoperit în principal subiectele legate de învățământul din România.

CUVINTE-CHEIE

masti profesori, decont masti, sindicate invatamant

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile