
Sunt Alexandra, sunt profă de franceză și am intrat în învățământ acum 16 ani, convinsă că o să schimb lumea. Mi s-a spus că este imposibil, că mă voi face mare și îmi va trece. Iată, m-am făcut mare, dar nu mi-a trecut. Astăzi cred că sala de clasă este o lume. Știu că nu voi produce schimbare pentru toate cele 30 de bănci din lumea mea mică, dar sunt sigură că voi schimba câteva dintre ele. Bancă cu bancă, de la mine și de la colegii mei, lumile astea mici din sala de clasă pot schimba lumea asta mare în care trăim.

Cum arată traseul educațional pe care îl poate urma un elev român și evoluția populației școlare din România în ultimii 20 de ani?
Fiind elevă în București, aș putea să-mi ocup timpul cu activități 25 din 24 de ore. Am vrut să văd dacă și colegii mei din alte orașe au această oportunitate. Așa că am făcut un chestionar pentru ei, în care să-și împărtășească experiența. „Există multe unități de învățământ unde singurele activități extrașcolare sunt cele de «Școala Altfel», «Săptămâna Verde»,” mi-a spus Andra Cordoș, fondatoarea unui proiect pentru tinerii din mediul rural.
„Toți dansatorii când stau în bancă ba dau din picior, ba se joacă cu pixul.” Și dacă părinții lor sunt atenți la asta, îi pot ajuta să transforme extraenergia lor în artă. Se întâmplă asta la Școala performativă de la Centrul Național al Dansului București. Și săptămâna trecută, pe 26 mai, micii absolvenți ai cursurilor de dans contemporan și-au dat examenul final pe scenă, în fața celor dragi. O celebrare a mișcării într-o lume tot mai sedentară.