Liliana Chivulescu are 31 de ani de când e învățătoare în aceeași școală în care a învățat – Picior de Munte, Dâmbovița. Mii de copii au învățat ghidați de ea să scrie și să citească, să privească curioși natura, să iubească școala. Zece dintre ei, cel puțin de atâția știe, au devenit și ei învățători sau profesori. Liliana este astăzi și mentor pentru tineri la început de drum. A văzut că cei care vin la catedră fiindcă e „o meserie curată, ușoară și frumoasă, cu trei luni de vacanță”, sunt decepționați repede. „Nu e nici ușoară, nici curată, dacă vrei să-i lași pe copii să învețe experimentând, sigur se vor murdări și sigur te vei murdări și tu. Frumoasă este!”
De trei ani de când fiica mea, Olga, nouă ani, merge la școală, obiceiul ședinței cu părinții îmi stă în gât ca un sâmbure.
În Cândești-Vale, un sat dâmbovițean cu 1.170 de locuitori, o profesoară susține lecții cu drona, îi învață pe copii să colecteze deșeurile selectiv și deschide porțile școlii pentru cursuri de programare. Nouă ani, a fost și directoarea școlii gimnaziale, dar mandatul i-a expirat recent. Acum își dorește să-și îndrepte toată atenția către elevi și către proiectele educaționale inovative care să topească diferența dintre o școală de oraș și una de la țară.