2020 va rămâne în memoria a generații întregi ca anul în care nu s-a mers la școală. Anul în care am înțeles mai mult cât înseamnă colegul de bancă, în care ni s-a făcut dor de zumzăiala din pauze și de alergatul pe holuri. 2020 este și anul în care am învățat cum să ne fim aproape de departe. Și mai ales, cât de important este să ne spălăm pe mâini. Dumitru Angelescu, Vlad Chirea și Eli Driu au adunat într-un fotoreportaj cum a arătat școala în 2020. Școala fără ziduri, școala de acasă, cu resurse puține și cu multă inimă. Cei trei fotojurnaliști au surprins cu talent lecțiile pe care ni le-a predat un an teribil de greu și la care am fost evaluați în fiecare zi.
Am întrebat liceeni români care au început anul școlar în Statele Unite prin programul FLEX care sunt cele mai mari diferențe față de sistemul românesc de învățământ.
În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?