A început să predea matematica în anii ‘80, a înființat două școli private după Revoluție, a trecut pe la inspectorul Iași și prin guvern și spune apăsat că ar trebui să scăpăm de nostalgia după școala „de pe vremea mea”. În podcastul REZOLVAT by Școala9, Liliana Romaniuc, președinta Asociației Române de Literație, vorbește despre cum a ajuns să privească literația ca pe un aspect major al educației, indiferent ce materie predai.
Ca să ajungă din Afganistan în România cu mama și frații lor, Homaira, Fatima și Hadia au schimbat trei avioane. Respiră ușurate pentru că au plecat dintr-o țară în care pe stradă „nu știi cine trece pe lângă tine și dacă are o bombă”, însă au lăsat în urmă o parte din familie, la care se gândesc constant, mai ales acum că talibanii au preluat puterea. Aici au luat-o de la capăt ca refugiate și au aflat ce înseamnă bullyingul în școală și răutățile la locul de muncă. La 19 ani, Fatima lucrează full-time ca să-și ajute familia. Dar viața a început să li se contureze și aici: și-au făcut prietene și rămân senine cu privire la viitorul în țara adoptivă.
Cadrele didactice, părinţii şi copiii din comuna Curcani, Călăraşi, fac front comun pentru a ţine pasul cu educaţia online. Ei învață împreună că tehnologia nu e cunoaștere, tehnologia este instrumentul cunoașterii. Aşa depăşite moral şi fizic cum erau, cu WC-ul în curte, cu clase arhipline, cu program în trei schimburi, şcolile şi grădiniţele nivelau, de bine, de rău, diferenţele dintre copii. De pildă, manualele veneau târziu pentru toţi, şi de la sate, şi de la oraşe. Și tot, teoretic, erau gratuite. Pe când Internetul nu vine la fel peste tot. Învăţarea online a subliniat cu roşu inegalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la educaţie.