Din om de resurse umane a ajuns să lucreze cu oameni pentru care fiecare resursă este drămuită. Raluca Băilă a plecat în ianuarie în aventura vieții ei, în Arusha, Tanzania. Nu pentru plajele infinite de cristal și nici pentru safari. Raluca a lăsat Galațiul pentru a face voluntariat într-o școală săracă, de la peste 5 mii de kilometri distanță. Cu experiență zero la catedră și fără vreun manual sau programă școlară, românca a trebuit să învețe repede cum să-i țină ocupați pe cei 30 de copii din clasa ei. Nu au decât câteva caiete și carioci și se bucură că primesc o jumătate de cană de cereale cu lapte pe zi. Reușesc să se bucure de copilărie în ciuda sărăciei, fiindcă oricum asta e realitatea generală: în Tanzania, 68% din populație trăiește cu 1,25 dolari pe zi, adică în jur de 5 lei.
OP-ED. Elevii din medii vulnerabile nu cer pomeni sau privilegii. Cer șansa de a continua școala. Bursele sociale, de reziliență și tehnologice sunt printre singurele forme reale de sprijin pentru copiii care, în ciuda sărăciei, nu renunță. Reducerea acestor burse înseamnă să întoarcem spatele exact celor care muncesc cel mai mult pentru a rămâne în educație.
Aproape un sfert dintre copiii care intră în clasa întâi nu mai ajung să își ia diploma de opt clase. Sunt pasageri prin școală, se pierd în greutățile cu care se confruntă familiile lor: sărăcie, violență domestică, segregare. Două profesoare din Constanța încearcă, prin discuții repetate cu părinții, să îi reintegreze în școli pe acești copii cu griji de oameni mari.