Elevii și părinții au „sorcovit” ieri Ministerul Educației. Au cerut să trăiască mai mult predictibilitatea în structura anului școlar, să înflorească fondurile pentru transportul elevilor și să se reorganizeze mai iute și mai bine olimpiadele școlare. Dar în afară de organizarea acestor concursuri, după o pauză de doi ani, cred că este necesară o discuție serioasă despre ce mai înseamnă excelența în învățământul românesc. În cele 19 centre de excelență funcționale în toată țara, am descoperit că nu toți profesorii sunt plătiți și că fac apel la sponsorizări atunci când au nevoie de materiale didactice.
Examenele s-au terminat, iar notele pe care le primește educația românească sunt subiect de contestație. În cea mai dificilă vară din anii 90 încoace, cifrele și studiile arată o societate din ce în mai ruptă în două, fără notă de trecere la materiile solidaritate și echitate. În acest context, este periculos să cădem și testul sincerității.
Cum se adaptează de la o oră la alta un profesor care predă și la clasa a V-a, și la a XII-a?