
Sunt studentă la masterul de Jurnalism Tematic în cadrul Universității din București. Scriu și sunt pasionată de presa medicală, dar descopăr și celelalte nișe jurnalistice. Pe viitor mi-ar plăcea și să predau și să îmbin dragostea pentru jurnalism cu predatul și dorința de a-i determina pe elevi și studenți să-și depășească limitele și să ajungă unde își propun. Așa cum profesorii mei dragi m-au determinat și m-au încurajat de fiecare dată.
În timpul liber, sunt o romantică incurabilă care mai scrie din când în când poezii. Am două volume publicate: unul de poezii și unul de proză scurtă.

De un an, Alla Gutnikova, studentă din Rusia, este arestată la domiciliu și are voie să iasă din casă doar între 8 și 10 dimineața. Ea a avut totuși curajul să se refere critic la război când a fost adusă acum câteva zile în fața instanței.
Sunt elevă în clasa a XII-a și mă pregătesc pentru Bac. În timp ce răsfoiam manualele și lista ce cuprinde operele de studiat – 18 la uman, 13 la real – am observat ceva care m-a deranjat profund: niciuna dintre aceste opere nu e scrisă de o femeie. M-am întrebat, de ce lipsesc vocile feminine din ceea ce ar trebui să fie o reflecție completă a literaturii române? M-am hotărât să nu mă mulțumesc doar cu întrebarea, ci să caut un răspuns. Așa a început cercetarea mea.
Ca părinți, suntem parte din fundația emoțională a copiilor noștri. Modelarea compasiunii de sine este indispensabilă acestei construcții. Când copiii își văd părinții tratându-se cu bunătate în momentele provocatoare, ei învață o lecție valoroasă despre reziliență.