18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.
Triști, stresați, obosiți. După doi ani de pandemie, elevii români simt că au o mai mare nevoie de înțelegere din partea profesorilor. Nu doar programul de la școală îi epuizează pe copii și adolescenți, mulți se implică și în activități de voluntariat, în proiecte sau au hobby-uri cronofage, astfel că sunt în priză și 10-12 ore pe zi. Școala 9 a vorbit cu psihoterapeuta Madeleine Negoiță despre cum poate un program bine structurat să îi ajute pe elevi.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Educația ar trebui să ne ajute să fim oameni mai buni, nu doar să ajungem „angajabili”, crede Mitch Whitehead. Pentru el, filosof la bază și designer de experiențe de învățare, scopul educației nu e succesul măsurat în note și diplome, ci capacitatea de a trăi o viață cu sens, alături de ceilalți.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.