
18 ani, elevă la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Îi place să observe, să asculte și să spună povești. Documentează și developează film la isopatrusute.

De la Holocaust și metodele Securității până la câștigarea drepturilor femeilor, cunoașterea episoadelor istorice despre care manualele și profesorii nu le vorbesc elevilor ar oferi o imagine mai nuanțată – și mai reală – a României.
Aproximativ 650 de elevi din țară mai învață azi rusa ca limbă străină în școli și licee. În București, se predă în numai două licee, deși înainte de Revoluție se studia în aproape toate școlile. Profesoara Virginia Duțu de la Liceul Teoretic „Decebal” crede că rusa ar trebui privită mai degrabă ca limba lui Dostoievski decât ca cea a comunismului și-a Războiului Rece. Școala 9 a participat la una dintre orele profesoarei ca să afle de ce învață elevii ei, născuți la 15 ani după Revoluție, limba rusă.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.