
E graphic designer ziua și ar vrea să fie ilustratoare în restul timpului. Își ia energie din serile senine cu stele.

Pentru că sunt studentă la Departamentul de Pregătire a Personalului didactic, în paralel cu studiile de licență, trebuie să fac practică în școli. Am ajuns în fostul meu liceu unde în urmă cu doar trei ani protestam pentru drepturile elevilor, ca reprezentant al lor. Am fost cât pe ce să-mi pierd cumpătul la întrebarea unui elev, mi-am înțeles propriile limite și am avut zile epuizante. Am văzut munca profesioniștilor care nu se vaită de orar și nici măcar de salarii, așa cum se crede. Și m-am bucurat să am mentorul potrivit.
Anastasiia Kamenieva va asocia întotdeauna perioada în care a început războiul în Ucraina cu cea a majoratului ei. A descoperit între timp și cum e să ai un loc de muncă, căci s-a angajat într-un ONG care îi sprijină pe ucrainenii refugiați în România. I-a ajutat, de pildă, pe participanții de la Festivalul Ideo Ideis, copii și adolescenți din țara ei natală, să se înțeleagă cu mentorii atelierelor de teatru. Anastasiia locuiește de peste șapte ani în București, unde s-a mutat cu familia după ce Rusia a ocupat Peninsula Crimeea, din sudul Ucrainei. Se exprimă ca o nativă în română și, asemenea celor de vârsta ei, se gândește la facultate și la viitor.
Am făcut un istoric al momentelor importante prin care a trecut învățământul profesional și tehnic în România după 1989, pentru a înțelege mai bine punctul în care ne aflăm acum.