
Încă sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Deși sunt la specializarea Comunicare și Relații Publice, m-a atras mai mult partea de jurnalism și doar asta m-aș vedea făcând.

Elevul șters, elevul premiant, elevul cuminte, cool, favorit al profesorilor, loaza. Am fost fiecare o categorie sau mai multe, puși în cutii pe nedrept sau pe merit. Până în vacanța mare - nu doar fiindcă era lungă de trei luni, ci fiindcă era de-a dreptul grandioasă, regat al plictiselii și libertăților - când eram toți altceva. Jurnalist, artist, manager cultural, manager de proiect, designer, PR cultural. De la distanța a ceea ce societatea zice azi că suntem, ne-am întors în vacanța mare, înainte de a începe școala, să retrăim ceea ce în epoca pre-parentingului nu avea un nume: anxietatea. Un text colectiv în care și-au adunat forțele și amintirile Școala9+Scena9+Rezidența9=Fundația9.
În comunism, în atelierele de muncă incluse în programa școlară, băieții învățau de la un maistru să ascută scule la polizor sau să facă traforaj. Fetele, în schimb, învățau să coasă și să croșeteze. Acum, în școlile din Breaza, un oraș din Prahova cu aproape 15.000 de locuitori, elevii asamblează case în miniatură în cadrul unui opțional de arhitectură. Se întâmplă asta printr-un proiect al Asociației eematico, proiect care constă într-un mini-opţional de cultură arhitecturală, numit Kit de Arhitectură.
Un studiu din Ohio la care au participat peste 400 copii de grădiniță arată că un sfert dintre ei nu sunt implicați în nicio activitate extrașcolară. Strâns legate de această neimplicare a celor mici în activități precum sportul, muzica, dansul sau pictura sunt aspectele ce țin de familie, inclusiv educația și etnia părinților.