Absolventă de psihologie la Babeș-Bolyai, specializată în Psihoterapia Familiei, pe dinamica relatiilor prin formarea complementară și consilier acreditat pentru dezvoltare personală. O puteți găsi și aici: https://psiholab.net/
V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
Schimbare, reformă, nou. Toate sunt privite de pe margine și apoi începe „lătratul” general. Profesorii de Școala 9 Monica Halaszi și Horia Corcheș analizează categoriile comentatorilor, autointitulații experți în educație, apoi cei care cred că au expertiza necesară pentru a comenta doar pentru că au fost și ei elevi. Urmează incomozii, practicienii conștienți că este nevoie de schimbare și mai sunt și tăcuții, cei care nu înțeleg nimic din ce se întâmplă, obedienții.
Ce a învățat despre educația în mediul rural un cuplu format dintr-o profesoară de română și un fost corporatist convertit în profesor de geografie
