Are 18 ani și e genul de persoană care întrerupe orice conversație doar ca să mângâie o pisicuță pe stradă.
„Trebuie să mă reapuc de mers la sală, după ce începe școala”, îmi scrie azi, o colegă, pe Whatsapp. „Sau cel puțin să mă apuc să fac 10.000 de pași pe zi.” Este adevărat, perioada sărbătorilor de iarnă și vacanța din această perioadă ne fac, pe unii dintre noi, să stăm mai mult acasă, să mâncăm poate mai mult decât de obicei și să facem mai puțină mișcare. Aplicațiile pe care le avem pe telefoanele și ceasurile inteligente ne amintesc acest lucru, iar printre rezoluțiile de Anul Nou pe care le formulăm se află și aceasta: la anul voi face mai mulți pași sau voi face mai multă mișcare.
„Mint, fac absențe numeroase, care apoi sunt motivate cu ajutorul părinților”. Așa vede un profesor lipsa de respect. Altul povestește cum a înțeles că în spatele unor probleme de comportament ale elevilor erau niște situații grele acasă. După ce i-am întrebat pe elevi cum văd respectul din partea profesorilor, ne-am îndreptat și către cadrele didactice. Ei l-au definit prin interesul față de materia predată, mulțumiri, implicare, să nu înjure sau să le vorbească cu „dumneavoastră” și să se îmbrace adecvat. La fel de important pentru profi este și respectul din partea părinților sau a directorului.
O școală compusă din câteva săli în care nu încăpeau mai mult de 20 de elevi, în frumoasa Transilvanie. Prima școală românească este azi muzeu. Au trecut peste șapte veacuri de când primii elevi au început să învețe după cărți în română „cetitul, scrisul şi cântările bisericeşti”. Antonia Pup, studentă la Istorie și coordonatoare advocacy la Societatea Academică din România, a studiat documente din acea epocă și a reclădit o epocă nedrept catalogată ca „întunecată”. Despre prima instituție de învățământ românească, în a doua parte a seriei „Școala veche”.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.