Are 18 ani și e genul de persoană care întrerupe orice conversație doar ca să mângâie o pisicuță pe stradă.
Ce spun adolescentele din România despre siguranță, violență de gen și cu cine vorbesc despre asta.
Pandemia de COVID-19 continuă să adâncească problemele din sectorul educației. În Anglia, studenții nu mai pot și nu mai vor să plătească taxe la fel de mari, în Australia, cei care învață peste hotare vor să se întoarcă acasă, nemulțumiți de calitatea educației în vremea COVID. În India, un grup de fermieri care protestează împotriva guvernului și-au improvizat o școală pentru copiii dezavantajați. În ciuda închiderii școlilor, elevii singaporezi au avut cele mai bune rezultate la examene din ultimii 30 de ani. Peste Ocean, aflăm despre actrițe cunoscute care au încercat să-și bage fiicele la facultate prin mită.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.