Are 18 ani și e genul de persoană care întrerupe orice conversație doar ca să mângâie o pisicuță pe stradă.
„Transport”, „psiholog”, „inspectorat” sau „bullying” sunt cam singurele cuvinte pe care le-am înțeles într-un atelier de educație în limba ucraineană. Pot spune că am fost audientă, așa cum sunt și copiii refugiați la orele din școlile românești și am văzut cum se simte bariera lingvistică pentru ei. Aceasta este însă doar una dintre problemele cu care se confruntă zilnic. Le-au dezbătut pe toate într-un forum și apoi le-au prezentat autorităților.
În Teleorman, au revenit în țară și au fost înscriși la școală anul trecut 135 de elevi, mai mult decât dublu față de înainte de pandemie. Obișnuiți să facă naveta între două țări, cei mai mulți părinți au fugit către România pentru siguranța pe care le-o dă ideea de a fi „acasă“. Școala 9 a mers la Școala Gimnazială „Alexandru Colfescu” din Alexandria, unde au venit din Spania și Marea Britanie opt copii. Cu un an în urmă au avut doar doi elevi remigranți. Școala are și profesori de sprijin care îi ajută pe copii să se adapteze repede. Întâi îi ajută să vorbească mai bine limba, apoi să înțeleagă sistemul și să se obișnuiască cu ideea că la noi se dau teme.
Pentru o învățătoare din Timișoara, cariera înseamnă să înveți continuu. Chiar și după 30 de ani la catedră.