19 ani, studentă la Litere. Victimă fericită, învinsă iremediabil de cuvânt
,,Lăsați orice speranță, voi ce intrați aici” - ar putea scrie pe ușa oricărei clase de a XII-a, a VIII-a sau, mai nou, de-a IV-a. Uitați de nevoile voastre: foame, sete, oboseală, conectare, uitați de joacă și timp liber, uitați de prieteni - „Bine-ați intrat în anul examenului!”
Chris Connaughton nu spune povești. El le construiește ca pe-un spectacol de teatru din gesturi și mimică, din expresii vesele, triste, încruntate, uimite, din tonul și volumul vocii. Te duce de la „A fost odată ca niciodată…” până la finalul fericit, de parcă ai fost acolo, în mijlocul aventurii, de mână cu personajele, auzindu-l pe lup cum vorbește cu Scufița Roșie sau privind-o pe Rapunzel cum își lasă părul în jos, din turn. Chris Connaughton este actor și face educație prin teatru în grădinițe și la clasele primare. Am vorbit cu el despre cum storytelling-ul - sau arta de a povesti - îi ajută pe copii să învețe să comunice și le dezvoltă imaginația și vocabularul.
Pandemia aceasta ne-a făcut să realizăm că, dacă încerci să îi mulțumești pe toți, de fapt, nu mulțumești pe nimeni, iar din toată această ecuație noi, elevii, am ieșit pe minus. Vin doar cu câteva argumente statistice: 900.000 de elevi nu au acces la ceea ce unii jurnaliști au denumit Marea Predare Online. Ministerul Educației și Cercetării a numărat 250.000, dar nu mai este o mirare, doar se chinuie de aproape zece ani să numere elevii navetiști și de fiecare dată le dă cu rest liderilor noștri de pe Berthelot.