
A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.

Respectul, o temă mare în școala și societatea românească, polarizează taberele de ani buni. Cum facem ca ele să se întâlnească? L-am întrebat pe Doru Căstăian, profesor de filosofie și științe socio-umane, ce ar putea să facă școala, profesorii, elevii și părinții pentru ca respectul să devină o valoare comună în școlile românești.
În prima săptămână la catedră a vrut să-și dea demisia dintr-o școală unde, ca să chiulească de la ore, elevii o încuiau pe directoare în clasă. A rămas, gândindu-se la avantaje. A crezut că va avea mai mult timp liber, dar a ajuns să lucreze și în weekend. A întâlnit adesea părinți care veneau direct și îi cereau note mari pentru copiii lor, că „nu are oricum nevoie decât de diplomă”. Și directoarea școlii punea presiune pe ea să dea note mai bune. A devenit parte dintr-o anchetă DIICOT pentru descoperirea furnizorilor de substanțe care ajungeau la elevi. Este experiența a patru ani la catedră pentru o profesoară care a plecat în mediul privat. „Eu nu am putut să fiu profesor, psiholog, psihiatru, polițist, contabil, secretar și agent de pază simultan.”
O echipă de bicicliști din Iași vrea să transforme Iașiul în „orașul bicicletelor” și crede că orașul lor poate deveni primul din țară în care copiii să meargă pe două roți la școală. Vor să convingă Ministerul Educației să introducă ore de ciclism în școli și autoritățile locale să construiască piste potrivite. Și-au luat ca exemplu Olanda, unde 80% dintre copiii se deplasează pe bicicletă cel puțin de trei ori pe săptămână. „Un biciclist în plus înseamnă o mașină în minus în trafic” este moto-ul sub care organizează tot felul de evenimente pentru popularizarea deplasării pe două roți.