
A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.

O mamă face o asociație ca toți copiii cu nevoi speciale din Onești să aibă un loc unde să facă activități și să fie acceptați. Alți părinți i se alătură. Este povestea unui ONG mic care a schimbat o comunitate și despre puterea universală a mamelor de a schimba lumea.
Sunt învățătoare la Școala Gimnazială „Negoiță Dănăilă” din Bucești, comuna Ivești, Galați. O comunitate cu provocări, cu copii din familii dezavantajate, care au nevoie de sprijin. Sunt deja de trei ani în învățământ, timp în care mi-am dat seama că această profesie este una pe care nu ai cum să nu o iei personal, de când intru în clasă știu că sunt un membru al echipei. Încerc în fiecare zi să-i fac pe copiii mei să aibă încredere în ei și să-i învăț să-și identifice emoțiile. Un test atât pentru mine, cât și pentru ei a fost evaluarea națională de la clasa a doua. Acestea sunt lecțiile pe care le-am învățat împreună.
Tata nu a făcut facultatea când a terminat liceul, ci 41 de ani mai târziu. A intrat la buget fiindcă a avut o medie mare la bacul dat în 1981. Acum este student în anul al doilea la Geografie - Universitatea Valahia din Târgoviște, șef de an și cu cea mai mare medie din grupa sa. Se duce în fiecare zi la cursuri cu un entuziasm pe care uneori nu-l găsesc eu, proaspăt absolvent de facultate, la colegii mei care au o treime din vârsta tatălui meu. Am fost pentru o bucată de timp studenți în același timp, eu în SUA, el în România, purtând cu el la cursuri penarul meu din generală. O poveste despre educație, la orice vârstă.