
Mi-am dat seama că iubesc jurnalismul încă de la 13 ani, când am intrat într-o redacție pentru copii și adolescenți. Acum, după 10 ani, am terminat Jurnalismul la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și, tot aici, fac un master de Jurnalism Tematic. Nu pot să mă limitez la un singur domeniu; am ajutat pe social media la Starea Nației, am făcut evenimente la Fundația Doina Levintza și fac publicitate. Dar știu sigur că diversitatea asta mă ajută să caut și să cunosc povești adevărate, să le pun pe hârtie și prin ele să învăț cât mai multe lucruri.

Într-un oraș în care mulți părinți pleacă la muncă în străinătate, un proiect al unui ONG ajută copiii rămași acasă să se cunoască, să socializeze și să învețe.
Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
În timp ce scriu acest articol, cei doi copii ai mei sunt la orele online cu învățătoarea și profesorii de la o școală din București. După ce am început ziua sărind peste cafea și mic dejun ca să rezolv probleme tehnice cu un mouse care a încetat din viață, mă trezesc că ai mei copii au luat pauză în mijlocul orei ca să se certe pe încărcătorul de laptop. Aleg să îi las să își rezolve singuri disputa, pentru că am ratat deja trei termene-limită pentru textul pe care îl citești.