
Are 37 de ani și, pentru moment, se bucură de vacanța dintre clasa a doua și a treia.

Elevul Mădălin Ghiuler mergea șase kilometri pe jos, prin pădure și pășuni, din satul Mahriu, Vrancea, până la școala din comună. Ajungea rar nu doar din cauza distanței, ci și pentru că nu era deloc motivat. Abia la liceu, un colegiu tehnic din Focșani, a prins drag de învățătură. „Fie ultimul din bancă, fie primul din bancă, fie cel blond, fie cel brunet, toți trebuie priviți la fel și integrați”, spune astăzi tânărul de 26 de ani, profesor de matematică la Liceul cu program sportiv din Focșani. Știe că el a fost excepția, fiindcă regula sunt elevii care umplu statisticile Ministerului Educației la capitolul abandon școlar. Iată povestea sa, cum a relatat-o acesta pentru cititorii Școala 9.
În anul 2000, o mică țară nordică lăsa cu gura căscată o lume întreagă cu rezultatele elevilor săi la mate. Finlanda a devenit o senzație globală, loc de pelerinaj educațional. Deși rezultatele elevilor săi la PISA au mai dat înapoi, rămâne întrebarea: ce fac finlandezii în școlile lor așa bine? Am discutat despre asta cu Ari Pokka, creator de politici publice în educație și director la cea mai mare școală gimnazială din Finlanda.
Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.