
Reporter interesat de oameni și de vocile lor. Scrie reportaje, portrete și investigații sociale.

Violeta Dascălu a împlinit anul acesta 64 de ani, o vârstă la care a considerat că e timpul să se despartă de Școala Ferdinand I din Capitală la care a lucrat timp de trei decenii, ca profesoară de geografie și de limba franceză. De aproape 20 de ani, a fost director și director adjunct, timp în care clădirea neprietenoasă de pe strada Gării Obor a înflorit și a ajuns să fie astăzi una dintre cele mai atractive unități de învățământ din Sectorul 2 al Capitalei.
Am fost la una dintre primele școli publice din țară care au acceptat elevi ucraineni, refugiați în urma invaziei rusești. Sunt 16 înscriși deja la Școala „Pușkin” din Brăila, unde 70% dintre elevi sunt lipoveni. Aici limba rusă e principala cale prin care elevii ucraineni se pot înțelege cu colegii lor. Cei mai mulți vor rămâne „până când se va termina războiul”, iar profesorii au acum o dilemă: în ce limbă să învețe copiii refugiați: română, ucraineană sau rusă?
Liliana Chivulescu are 31 de ani de când e învățătoare în aceeași școală în care a învățat – Picior de Munte, Dâmbovița. Mii de copii au învățat ghidați de ea să scrie și să citească, să privească curioși natura, să iubească școala. Zece dintre ei, cel puțin de atâția știe, au devenit și ei învățători sau profesori. Liliana este astăzi și mentor pentru tineri la început de drum. A văzut că cei care vin la catedră fiindcă e „o meserie curată, ușoară și frumoasă, cu trei luni de vacanță”, sunt decepționați repede. „Nu e nici ușoară, nici curată, dacă vrei să-i lași pe copii să învețe experimentând, sigur se vor murdări și sigur te vei murdări și tu. Frumoasă este!”