
Reporter interesat de oameni și de vocile lor. Scrie reportaje, portrete și investigații sociale.

„Trebuie să mă reapuc de mers la sală, după ce începe școala”, îmi scrie azi, o colegă, pe Whatsapp. „Sau cel puțin să mă apuc să fac 10.000 de pași pe zi.” Este adevărat, perioada sărbătorilor de iarnă și vacanța din această perioadă ne fac, pe unii dintre noi, să stăm mai mult acasă, să mâncăm poate mai mult decât de obicei și să facem mai puțină mișcare. Aplicațiile pe care le avem pe telefoanele și ceasurile inteligente ne amintesc acest lucru, iar printre rezoluțiile de Anul Nou pe care le formulăm se află și aceasta: la anul voi face mai mulți pași sau voi face mai multă mișcare.
În continuare, dilema tuturor guvernelor lumii este dacă școala față în față rămâne o idee bună în pandemie. Elevii din Marea Britanie s-ar putea întoarce în bănci abia pe 8 martie, în timp ce Franța ar putea să se întoarcă la lockdown. Iar asta vine cu îngrijorări suplimentare, în contextul în care în ultima vreme au fost câteva cazuri de sinucideri în rândul tinerilor și adolescenților francezi. O veste tristă vine din Kenya care își propune să reintroducă bătaia în școală cu scopul de a-i disciplina pe elevi. Iar din Darwin, Australia, aflăm că elevii sunt mai îngrijorați de siguranța lor decât de rezultatele de la școală, din cauza criminalității.
Ce rămâne după o viață de muncă alături de elevi? În unele aspecte, sinceritatea. Profesoara de matematică Dorina Jugureanu recunoaște că a fost formată într-un sistem de educație vechi, cu bune și rele. De pildă, îi pare rău că i-a luat mult să se scuture de lecția „nu vorbi neîntrebat”, pe care a prins-o și ea la școală. Ea a istorisit pentru Școala 9 o istorie care integrează destinul mai multor colege și colegi și a unor generații de elevi care astăzi la rîndu-le au copii și se uită la școală cu nostalgie și realism.