Pe o stradă din satul Topolog, județul Tulcea, vacanța de vară se împarte între caietul de lucru la limba română, YouTube și jocuri vechi, reinventate.
Înainte de începerea școlii, am revenit, după un an, la Mariana Șerban, o bunică din Rahova care le crește singură pe cele două nepoate ale ei. A fost nevoită să iasă la pensie, deși și-ar fi dorit să lucreze în continuare, pentru că s-a obișnuit printre copiii care îi spuneau „mamaie” și pensia e mai mică decât salariul. „Nu e o rușine să dai cu mătura”, spune femeia. Deși munca ei din ultimul an a însemnat mai degrabă să dezinfecteze obsesiv suprafețele din clase și băi, într-o școală cu trei schimburi de elevi.
Profesia Alinei Mirt este joaca. Merge în școli de la țară, în special, și se joacă cu copiii, îi ajută să se deschidă și să se relaxeze și uneori chiar ea îi învață pe ei cum să zburde și să zâmbească. Unii au o viață atât de grea că nu știu efectiv ce înseamnă să te joci. Prin proiectele din sectorul ONG la care a participat, Alina a văzut cum arată cu adevărat educația din mediul rural. Într-un editorial pentru Școala 9, spune povestea lui Marian, un băiat care a ajuns la finalul gimnaziului fără să știe să scrie. De fapt, asta e realitatea multor copii, crudă și dureroasă.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
