Regizor american cu mână sigură și exprimare fluidă atât în registrul mainstream, cât și atunci când practică un cinema mai puțin accesibil, Gus Van Sant s-a preocupat mereu de adevărurile mai mari sau mai mici ale diferitelor categorii de marginali. În chip firesc, școlile nu lipsesc din decor.
Momentul predării telefonului m-a luat prin surprindere, cu toate că știusem de la început că asta se va întâmpla. Număram tensionată minutele până când nu aveam să îl mai țin în mână. Am vorbit cu mama ultima dată, iar când am apăsat butonul de închidere, încercam să îmi țin în frâu lacrimile.
Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.