Cei care locuiesc la bloc știu că se întâmplă așa ceva. Sacul cu resturi menajere este scos pe casa scării, în fața ușii. Din el se prelinge un firicel de lichid, iar mirosul dulceag al cojilor de pepene (pe care le vezi amestecate cu coji de ouă, cu cutia de lapte și cu factura de la gaz) îți amintește de acea dimineață în care, trezindu-te și intrând în bucătărie, ai constatat că ai uitat să duci gunoiul.
„Că e făcut de președinte sau de prim-ministru nu mai contează, important e să înțelegem odată că, dacă renunțăm la educație, renunțăm la tot”, spune despre proiectul „România Educată” Viforel Dorobanțu, directorul școlii din comuna Curcani, Călărași. Acesta explică, pentru Școala 9, care sunt reușitele din ultimul an la clasa a V-a, unde a început pilotarea și cum e să fii singura școală de la sat parte din program. Elevii lui au experimentat deja educația fără teze și orele de matematică în curtea școlii. Numai doi din 16 profesori au fost reticenți la schimbare.
Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”? Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.