
Este profesoara de limba franceză la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București. A publicat mai multe articole despre programele și planurile de învățământ, despre reforma în educație și demnitatea cadrului didactic, începând din 1993, în revistele Tribuna învățământului și Examene, dar și pe platformele România curată și Republica. A publicat eseuri culturale în limba franceza pe site-ul mondial al Francofoniei – www.mondesfrancophones.com. A făcut traduceri pentru revista Secolul 21.

Elevii ucraineni refugiați învață în școlile din România fie ca audienți, situație în care doar asistă la orele predate în limba română, dar fără să fie evaluați și fără să primească note, fie ca elevi înmatriculați. În această a doua situație, ei primesc note și sunt evaluați la fel ca elevii români. În niciuna dintre ele nu vor avea studiile recunoscute în țara lor natală pentru că Ucraina nu are încă un cadru legal pentru asta.
O dirigintă și eleva ei de clasa a X-a povestesc cum li s-a schimbat viața de când s-au închis școlile.
Sunt profesor educator la o grădiniță privată și am cea mai frumoasă profesie de pe Planetă. De pe 9 noiembrie suntem din nou acasă. Grădinița online nu mă încântă mai deloc, dar întreținem legăturile cât mai mult posibil. De trei ori pe săptămână, atât dimineața, cât și după-amiaza, ne vedem pe Zoom. Lucrăm în caiete respectând temele săptămânale din planificarea anuală, împărtășim impresii, ne jucăm. Pentru mine este foarte dificil să urmăresc copiii, să repet lucruri, să mă asigur că ei înțeleg tot. Și totuși, dacă în primele zile țipau în microfon și se forma haos, acum ne așteptăm rândul și ne respectăm între noi.