
Gabriela Nedelcu este profesoară de istorie și se ocupă, în paralel, și cu pregătirea elevilor pentru examenul de bacalaureat. Crede că istoria este o poveste care s-a scris singură, dar al cărei final depinde de noi. După trei ani de matematică și informatică în liceu, s-a mutat la filologie doar ca să dea bacul la istorie, pentru că au atras-o secretele și poveștile ei. Ele s-ar pierde fără un povestitor, așa că vrea să fie ea cea care le dă mai departe.

Adriana Bălaj (31 de ani) este profesoară de istorie la două școli din Timișoara: una de stat și alta privată. Când a intrat în învățământ, ca să-și întregească norma didactică, făcea naveta și la câte patru școli din județ simultan, una din ele la 60 de kilometri distanță. A încercat de fiecare dată să clădească o relație cu elevii ei și să facă istoria cât mai atractivă, indiferent dacă se află în fața unei table interactive de ultimă generație sau a uneia cu cretă.
Cinci directori de școală au învățat în primele săptămâni ale pandemiei de coronavirus că adaptarea la schimbare poate fi ușoară, dar și că susținerea emoțională a elevilor și profesorilor contează mai mult decât materia.
Copii de 6 ani trec, în câteva săptămâni, prin două interviuri de admitere la pregătitoare cu predare în germană, la școli diferite. Ajung în situația asta cei care pică admiterea la Colegiul Goethe din București și se luptă apoi pentru locurile rămase la celelalte două școli de stat din oraș, unde se mai predă germana ca limbă maternă. Aceste clase sunt pentru etnici, însă au ușile deschise și pentru copiii din familii vorbitoare de germană. Părinții celor respinși au trimis la inspectorat cerere de suplimentare a numărului de locuri. Școala 9 i-a întrebat pe câțiva dintre ei de ce își doresc atât de mult ca juniorii lor să învețe germană și de ce la Colegiul Goethe.