
Gabriela Nedelcu este profesoară de istorie și se ocupă, în paralel, și cu pregătirea elevilor pentru examenul de bacalaureat. Crede că istoria este o poveste care s-a scris singură, dar al cărei final depinde de noi. După trei ani de matematică și informatică în liceu, s-a mutat la filologie doar ca să dea bacul la istorie, pentru că au atras-o secretele și poveștile ei. Ele s-ar pierde fără un povestitor, așa că vrea să fie ea cea care le dă mai departe.

Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
Profesorii dintr-o școală din Dâmbovița și părinții unui copil dislexic lucrează împreună pentru integrarea lui în școală, în lipsa unei rețele de suport centralizate sau a cursurilor de formare.
Îmi amintesc cum a fost primul examen la care am participat în calitate de evaluator. De fapt nu era un examen, era un ditamai concurs de admitere la liceu, un liceu fără miză, în fond. Sau da, era o miză, cea a liceului, care trebuia să-și asigure clasele – cifra de școlarizare era generoasă.