
E născut în Brașov și fugit în Cluj, cu un ochi la Berlin. Desenează și scrie peste desene de aproape 15 ani, dar lui îi par mai mulți. E încadrat la ilustratori și profită de asta ca să apară prin reviste și librării Și-a propus să încărunțească repede. Are pisică de 10 ani și 8 kile. Este co-fondator al spaţiului de artă RAFT.

Procurorii și polițiștii de la Crimă Organizată au făcut, la începutul săptămânii, 23 de percheziții la domiciliu, în dosarul „droguri în licee”, cum e cunoscut deja în spațiul public. Colegiul Național „I.L. Caragiale” și Liceul „Jean Monnet” se numără printre instituțiile preuniversitare etichetate „de fițe” din București unde s-ar fi vândut droguri precum cocaina și canabis (popular, iarbă). I-am întrebat pe reprezentanții elevilor de la aceste licee dacă au auzit până acum că ai lor colegi cumpără droguri în școală. Ei spun că știau că elevii, în general, se droghează, însă nu în liceul lor. Și nu-și amintesc clar cum și când s-au desfășurat activitățile de prevenție din aceste instituții.
În clasa a V-a, Ioana Pârvulescu învăța după-amiaza și întoarcerea acasă pe întuneric „avea mult farmec romantic”. Diminețile vorbea cu prietenele la telefonul fix, fără știrea părinților. Gânduri și preocupări poate nu cu mult diferite de cele ale elevilor de azi care ajung să-i citească textul „Prietenul meu” când trec la gimnaziu. În interviul pentru Școala 9, Ioana Pârvulescu a povestit despre operele din manuale care au traumatizat generația ei, a teleportat un copil din epoca jocurilor pe calculator în secolul al XIX-lea și și-a spus opinia despre „mașina de citit gândurile” – Facebook.
Elevul șters, elevul premiant, elevul cuminte, cool, favorit al profesorilor, loaza. Am fost fiecare o categorie sau mai multe, puși în cutii pe nedrept sau pe merit. Până în vacanța mare - nu doar fiindcă era lungă de trei luni, ci fiindcă era de-a dreptul grandioasă, regat al plictiselii și libertăților - când eram toți altceva. Jurnalist, artist, manager cultural, manager de proiect, designer, PR cultural. De la distanța a ceea ce societatea zice azi că suntem, ne-am întors în vacanța mare, înainte de a începe școala, să retrăim ceea ce în epoca pre-parentingului nu avea un nume: anxietatea. Un text colectiv în care și-au adunat forțele și amintirile Școala9+Scena9+Rezidența9=Fundația9.