
Antropolog urban și consultant, interesat de cooperare internațională, politici publice sustenabile și industrii creative.

„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
Din 2020, notele de la examenele naționale sunt publicate fără numele elevilor, acesta fiind înlocuit de un cod pentru protecția datelor cu caracter personal. Când ușile claselor se închid, nu se mai poate verifica respectarea GDPR și rămâne la latitudinea profesorului dacă strigă notele elevilor de față cu toți. Am întrebat elevi și profesori cum ar trebui anunțate notele: în fața tuturor sau la urechea fiecăruia?
Atenție: mic ghid non-tehnic. Deși pare o invenție nouă și hot, softul de conferințe online există încă de pe vremea în care era Windows XP rege. Îmi amintesc cum ne făceam cu rândul conturi gratuite temporare pe Webex și cum, mai apoi, cineva ne-a dezvăluit existența lui NetMeeting, cel mai urât, dar și cel mai rapid soft de screen-sharing care a existat vreodată.