
Antropolog urban și consultant, interesat de cooperare internațională, politici publice sustenabile și industrii creative.

„Nu e loc în lume pentru matematică urâtă”, scrie Godfrey H. Hardy în eseul Apologia matematicianului (1940). Cu această convingere, abstractul și arta se împletesc inclusiv în educație. La fel de relevantă este observația și în 2025: ne-o spun împreună artiști, matematicieni, profesori și elevi, într-un schimb de idei ca într-un forum.
Astăzi atât educația, cât și distracția copiilor este online. Învață și se întâlnesc cu colegii pe Google Classroom, primesc temele pe Whatsapp, apoi își dau întâlnire pe Tik-Tok, Instagram, Snapchat, Facebook. Diana Graber, profesoară specializată în educație digitală și scriitoare, explică într-un interviu pentru Școala 9 cum ar trebui să menținem un echilibru între offline-ul și online-ul din viața copiilor.
Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.