REZOLVAT. Întâi și întâi, vreau să adresez metaforicul elefant din cameră: România este penultima țară din Uniunea Europeană când vine vorba de investiții în educație (și cea mai slab educată țară din UE). Profesorul merită salariu mai bun, elevii merită școli mai dotate. Poate într-o zi, începând cu o presiune pe liderii politici și încheind cu un plan bine gândit și acțiuni concrete, nu vom mai fi la coadă. Dar până atunci… articolul acesta își propune să vorbească despre ce este în controlul nostru.
Scriu, din 2008, despre oamenii, locurile, problemele și speranțele din învățământul universitar și preuniversitar. Am fost în școli uitate de lume, ținute în viață doar de pasiunea unor profesori care voiau să dea o șansă copiilor să evadeze, prin educație, din comunitățile care nu le oferă niciun viitor. Am vorbit cu dascăli care au improvizat grădinițe în casele lor, pentru că în sediile oficiale riscai să-ți pice acoperișul în cap.
Câți tineri își aleg în timpul facultății să urmeze un modul psihopedagogic? Am întrebat cinci mari universități din țară asta. Fruntașă este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași unde aproape 40% iau în calcul și o carieră didactică. Am vrut să știm și care sunt motivațiile studenților.