
A învățat la școală să respecte reguli. 15 ani mai târziu, învață să le ignore. Acum scrie reclame. Ocazional, desenează.

În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?
Aproximativ 650 de elevi din țară mai învață azi rusa ca limbă străină în școli și licee. În București, se predă în numai două licee, deși înainte de Revoluție se studia în aproape toate școlile. Profesoara Virginia Duțu de la Liceul Teoretic „Decebal” crede că rusa ar trebui privită mai degrabă ca limba lui Dostoievski decât ca cea a comunismului și-a Războiului Rece. Școala 9 a participat la una dintre orele profesoarei ca să afle de ce învață elevii ei, născuți la 15 ani după Revoluție, limba rusă.
Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”