A învățat la școală să respecte reguli. 15 ani mai târziu, învață să le ignore. Acum scrie reclame. Ocazional, desenează.
Niciun partid nu-și asumă alocarea a 6% din PIB pentru educație în următorul an, deși Legea Educației prevede acest procent încă din 2011. Este principala critică pe care Societatea Academică din România (SAR) o aduce partidelor care candidează la alegerile parlamentare. SAR evidențiază într-o analiză „bilele albe“ și „bilele negre“ din programele de guvernare pentru educație ale politicienilor care cheamă cetățenii la vot pe 6 decembrie.
Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?
„Școala românească se va schimba în momentul în care toți elevii și toți profesorii vor intra pe aceeași ușă și vor urca pe aceeași scară”, crede Cristina Rigman, formatoare în cadrul proiectului CARING, al Fundației Terre des hommes. Ea a lucrat cu profesorii pentru a îmbunătăți modul în care aceștia lucrează împreună cu copiii pe teme precum normele sociale sau violența de gen.