
Irina este ilustrator freelance din 2017, după ce a hotărât să acorde o șansă unui domeniu pe care obișnuia să îl admire de pe margine, ca spectator, dar care s-a transformat treptat într-o profesie full-time.

Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Un elev de clasa a zecea și profesorul său de geografie explică de ce e importantă pentru ei protejarea mediului. Unul din generația activistei suedeze Gretei Thunberg, cu ochii pe summit-urile de mediu și pe rețelele sociale tot mai active în lupta împotriva încălzirii globale. Celălalt, format într-o perioadă în care nu exista plastic și în care elevii aveau, totuși, o „cotă obligatorie” de deșeuri de adus la școală. Lucian Cismaru (16 ani) și Dan Eremia (46 de ani) de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București încearcă să atragă atenția cu privire la Planeta pe care o lăsăm moștenire, mai ales în contextul în care războiul din Ucraina ridică nivelul poluării.
Când s-au înscris la școală, cei 16 copii romi din Pirita nu aveau nici învățătoare, nici sală de clasă. Fotograful Mircea Reștea i-a însoțit timp de un an pe drumul dintre colibele improvizate în care locuiesc și școala la care unii au luat premiul întâi.