
Irina este ilustrator freelance din 2017, după ce a hotărât să acorde o șansă unui domeniu pe care obișnuia să îl admire de pe margine, ca spectator, dar care s-a transformat treptat într-o profesie full-time.

Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?
Copiii dintr-o tabără de refugiați din Irak și-au dezvoltat competențe digitale, folosind doar telefonul, înainte ca toată planeta să treacă la învățarea online din cauza pandemiei. Anglia încearcă să găsească alte metode de testare a liceenilor pentru a înlocui examenele oficiale care au fost anulate de criza COVID. Australia nu are suficiente educatoare, iar psihologii din SUA avertizează că și adolescenții pot avea depresie sezonieră.
Sunt învățătoare la clasa a II-a, într-o școală din Gârcini, Brașov. Localitate cu una dintre cele mai compacte comunități cu origini rome din Europa. Clasa a doua am început-o cu alfabetul. Doar în 11 dintre familiile elevilor mei există telefon mobil. Chiar și pentru cei care au, este inutil uneori, fiindcă nu există semnal peste tot. Jumătate dintre părinți sunt analfabeți și nu au cum să își ajute copiii la învățarea lecțiilor, online sau offline, iar mulți alții nu se descurcă să-i sprijine nici la exerciții din abecedar.