Este part-time ilustratoare, part-time profesoară la Colegiul de Arte „Carmen Sylva” din Ploiești. Desenează mult și visează să deseneze și mai mult. O găsiți aici.
Profesorul de filosofie Ciprian Mihali de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a căutat, într-o analiză pentru Școala 9, cauzele falimentului educațional. Faptul că nu știm ce vrem de la societatea noastră pe termen lung, concentrarea obsesivă doar pe vârfuri, pe talente și meteahna copiatului și plagiatului ne duc pe marginea prăpastiei, crede profesorul.
Profesorul american de matematică Mark Saul a lucrat și cu olimpici, dar și cu copii din școli dezavantajate. A pornit de câteva ori și la vânătoare de minți prin Africa sau în mediile de imigranți din SUA. Într-o viață dedicată predării matematicii, a făcut și înconjurul lumii pentru a mentora cadre didactice. În drumul său spre festivalul de educație matematică ce a avut loc la Brașov la început de iulie, acesta a trecut prin redacția Școala9. Alături de Daniela Vasile, profesoară cu o experiență internațională în școli de top, și Măriuca Morariu, de la Aspire Teachers, am discutat despre „știința științelor” și cum poate fi ea coborâtă de pe piedestal și adusă mai aproape de viața reală și de inimile copiilor.
Op-Ed. E o avalanșă de „cum să fii bărbat” în online. Sfaturi despre a-ți câștiga/recâștiga/antrena/crește masculinitatea. Ce învață tinerii cu adevărat din asta? Alex Zamfir, tată de adolescent și fondatorul The Funny Brand, a scris despre modele de bărbați pentru băieți.