
Născută în București, mutată de câțiva ani în Iași. De 15 ani fotografiază în stil documentar evenimentele importante din viața oamenilor. Mereu în căutare de povești autentice. Pasionată de documentare, graphic design, ilustrație și psihologie.

Teodora Trișcă (33 de ani) este profesoară de engleză la Lechința, în Bistrița-Năsăud. Conduce o oră în fiecare zi până la școală ca să le deschidă copiilor o nouă lume: face cu ei ateliere de poezie, iar vara a făcut o școală de vară cu teatru, dans și scriere dramatică. Crede că pentru a se dezvolta, și elevii și profesorii trebuie să mai iasă din spațiul rigid al școlii. „Eu am fost la multe activități pe lângă școală din dorința de a-mi explora eu personal, pentru mine, partea creativă. Pe urmă am aplicat-o și în meseria mea.”
O profesoară din Sankt Petersburg și-a dat demisia, după ce unul dintre studenții ei l-a anunțat pe decan că aceasta le-a vorbit la cursuri despre războiul din Ucraina. La ultimul curs, studenții ei au aplaudat-o și au plâns. Și-a scris povestea în ziarul online The Moscow Times din Olanda. Acum, profesoara lucrează în curățenie și continuă să scrie, chiar dacă în Rusia nu mai poate să publice.
„Nu te-a învățat la școală să saluți?” Întrebarea se aude de undeva din spatele meu și sesizez, în tonul vocii, iritare. „Ce vă învață la școală? Numai prostii...” continuă doamna. Nu întorc capul, dar mustesc. Este frustrant să auzi reproșuri redundante la adresa școlii și să simți această etichetă care îi este atribuită: spațiu în care nu se întâmplă mai nimic, în care învățarea nu se produce, în care tot ce se livrează sunt prostii.